Din cauza pestei porcine africane,
Tăierea porcilor se face doar în spaţii
autorizate sanitar veterinar
·
„Sunt
admise la comercializare doar animalele provenite din ferme, gospodării ale
populaţiei şi localităţi indemne la boli transmisibile”, pune în vedere dr. Ion Corduneanu, director
executiv al DSVSA.
Sacrificarea porcinelor în scopul comercializării
cărnii este interzisă în afara spaţiilor autorizate sanitar veterinar, semnalează
Ion Corduneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor. „Având în vedere apariţia unor focare de pestă
porcină africană în ţările vecine, respectiv în Ucraina şi Republica Moldova,
conform datelor publicate de către Oficiul Internaţional pentru Epizootii,
pentru prevenirea introducerii acestei boli pe teritoriul României, este
necesară aplicarea unor măsuri privind monitorizarea circulaţiei porcinelor
destinate sacrificării pe teritoriul judeţului, respectiv pe întregul traseu de
la ferme la abatoarele autorizate sanitar veterinar”, a iterează şeful
DSVSA.
Dr. Corduneanu pune în vedere că este interzis,
totodată, transportul porcinelor cu mijloace neautorizate sanitar veterinar şi
în lipsa documentelor care să ateste sănătatea acestora. „Sunt admise la
comercializare doar animalele provenite din ferme, gospodării ale populaţiei şi
localităţi indemne la boli transmisibile”, a declarat dr. Ion Corduneanu,
director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor Suceava, menţionând că în toate pieţele agroalimentare, precum şi
în locurile amenajate şi autorizate în care este valorificată carnea, DSVSA
asigură necesarul de personal sanitar veterinar, precum şi permanenţa acestuia.
În cazul în care, cu ocazia controalelor, se va constata că în târgurile de
animale, pieţele agroalimentare, unităţile de procesare sau în cele de
desfacere sunt încălcate normele sanitar veterinare, se va aplica măsura suspendării
activităţii, până la remedierea deficienţelor, dar şi sancţiuni
contravenţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.