Până pe 3 ianuarie,
Fermierii suceveni pot depune cereri pentru
motorina cu acciză redusă
·
Persoanele
fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai schemei doar dacă se
autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
(APIA) Suceava aduce la cunoştinţa potenţialilor beneficiari că, până pe de 3
ianuarie 2018, inclusiv, se depun cererile de acord privind finanţarea în
cadrul ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în
agricultură. Potrivit directorului executiv al APIA Suceava, Eugen Mogoş, cererile
de acord aferente anului 2018 se depun la Centrul Judeţean, la cele de pe raza cărora
sunt situate exploataţiile agricole sau acolo unde au fost înaintate cererile
de plată pentru schemele de plată pe suprafaţă. Beneficiarii ajutorului de stat
la motorina utilizată în agricultură sunt producătorii agricoli, persoane
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii
agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale; organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi
federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, cât şi organismele/organizaţiile
de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare
din domeniul agricol. Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali
beneficiari ai schemei doar dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data
primirii notificării privind acordul pentru finanţare, dar nu mai târziu de
data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică
autorizată sau întreprindere individuală. Printru altele, suprafeţele de teren
pe care le exploatează solicitanţii trebuie să fie de minimum 1 hectar
inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 hectare.
Beneficiari sunt şi cei care exploatează, să deţin, cresc animale, păsări,
familii de albine ori viermi de mătase, în vederea obţinerii producţiei
agricole pentru care solicită ajutorul de stat. Sprijinul se acordă sub formă
de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită
la 21,00 euro la 1.000 de litri) pentru motorina utilizată la efectuarea
lucrărilor mecanizate în agricultură.