03 decembrie 2017

Salarii asigurate la Direcţia pentru Protecţia Copilului   
·        S-au acoperit integral salariile până la sfârşitul anului, ceea ce este un lucru extrem de important”, precizează Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean.        

Sfârşitul de an 2017 este mai liniştit din punct de vedere financiar, iar aceasta urmare şi a rectificativului bugetar favorabil operat în şedinţa ordinară lunară a Consiliului Judeţean. Potrivit preşedintelui Gheorghe Flutur, rectificările sunt pozitive, prima făcută în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 83 din 2017, conform căreia suma este 1,8 milioane de lei este îndreptată înspre „asistenţă socială”, iar cea de 762.000 de lei către „învăţământul special”. La fel, prin Hotărârea de Guvern nr. 830 din 22 noiembrie 2017, din 5 milioane de lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, printre altele, cu 3,5 milioane de lei se alege Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, iar 1,5 milioane de lei căpătă destinaţia „asistenţei sociale pentru adulţi”. La cote defalcate din impozitul pe venit, conform alocării de 11,25% a Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice, Consiliului Judeţean a primit înspre repartizare 5,2 milioane de lei. Astfel, pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului „s-au acoperit integral salariile până la sfârşitul anului, ceea ce este un lucru extrem de important”.