17 decembrie 2016

Judecătoria Suceava îşi construieşte un sediu nou

Consiliul Local Suceava a aprobat de principiu atribuirea în folosinţă gratuită către Curtea de Apel, respectiv Judecătoria Suceava, a unui teren în suprafaţă de 6.600 de metri pătraţi situată în zona Bulevardului „George Enescu”. Deliberativul municipal sucevean a luat această hotărâre în urma unei adrese a Curţii de Apel, reprezentată de preşedintele Maria Andrieş, precum şi a alteia a Tribunalului, semnată de preşedintele Gheorghe Codrean. Cei doi reprezentanţi ai organelor judecătoreşti sucevene au prezentat, astfel, intenţia construirii unui sediu nou pentru judecătoria Suceava, în cadrul Programului naţional de investiţii demarat de Ministerul Justiţiei în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform memorandumului adopta în şedinţa Guvernului din data de 10 decembrie 2014. În acest sens, Consiliul Local a retras concesiunea pentru suprafaţa respectivă, acordată Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Contractul de concesiune cu pricina fusese încheiat în urmă cu aproape 12 ani, potrivit acestuia IPJ intenţionând să construiască un sediu administrativ al Poliţiei şi să amenajeze locuinţe de serviciu şi parcări auto. Revenirea asupra Hotărârii Consiliului Local nr. 4 din 16 ianuarie 1995 a fost motivată de faptul că, nici „până la această dată, nu a fost edificată nicio construcţie pe terenul concesionat”.