„A fost un val naţional
care a situat PNL la un scor neaşteptat de modest”
·
declară Gheorghe Flutur, preşedintele
organizaţiei judeţene a PNL Suceava.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie, „Partidul Naţional Liberal nu a făcut un scor
grozav, şi nici Filiala judeţeană Suceava”, a recunoscut, într-o conferinţă de
presă, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Gheorghe Flutur, care a
precizat că, în perioada următoare, în toate filialele vor avea loc „alegeri de
jos în sus”. Flutur consideră că, de asemenea, se impune a fi îmbunătăţite
comunicarea şi mesajul cu populaţia, inclusiv cea prin intermediul mass media,
PNL urmând a vedea unde a greşit, „pentru a se îndrepta”. „Trebuie să
judecăm la cald toate aceste lucruri, pentru că a fost un val naţional care a
situat Partidul Naţional Liberal la un scor neaşteptat de modest. Am mai trecut
prin asta şi ne trebuie cumpătare, înţelepciune şi pragmatism. Nu trebuie să ne
facem că nu vedem unde s-a greşit, trebuie să corectăm, pentru că sunt convins
că de este nevoie de Partidul Naţional Liberal, pentru normalitate şi
echilibru”, a precizat preşedintele organizaţiei judeţene a Suceava a PNL.
Flutur a reliefat că în democraţie „este firesc să câştigi, dar şi să pierzi”,
subliniind că trebuie trase concluziile şi stabilite soluţii pentru ca, în perioada următoare, PNL să
devină alternativa. „La Suceava avem o responsabilitate în plus: suntem
aleşi de populaţie să administrăm judeţul,
chiar dacă ar fi să fie un Guvern faţă de care ne aflăm în opoziţie”,
a explicat Gheorghe Flutur, organizaţiei judeţene a PNL Suceava.