De
Crăciun,
Inspectorii
DSVSA au amendat 6 agenţi economici şi au confiscat peste 160 de kg de produse
alimentare
·
Valoarea amenzilor este de aproape 10.000 de
lei, iar potrivit directorului executiv al DSVSA, Dan Corneanu, acţiunile de
supraveghere şi control vor continua şi după Anul nou, până pe 7 ianuarie 2017.
O serie întreagă de deficienţe au constatat
inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Suceava cu prilejul controalelor făcute în perioada Sărbătorii Naşterii
Domnului. Potrivit directorului executiv Dan Corneanu, printre acestea se numără
depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; etichetare neconformă; comercializarea
de produse alimentare fără documente de provenienţă; lipsa evidenţelor privind
efectuarea acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, precum şi
inexistenţa fişelor de aptitudini ale angajaţilor, vizate la zi. Conform şefului
DSVSA Suceava, inspectorii sanitari
veterinari au acţionat în sensul supravegherii şi controlării unităţilor
autorizate şi a celor înregistrate sanitar veterinar, precum şi a pieţelor
agroalimentare, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, dar şi în cele cu
sărbători legale. Astfel, în vizorul lucrătorilor specializaţi au stat
unităţile de procesare a cărnii şi cele de procesare a laptelui; halele de
desfacere a produselor alimentare; măcelăriile; carmangeriile, dar şi unităţile
de alimentaţie publică. Descinderile s-au lăsat cu aplicarea a 6 sancţiuni
contravenţionale, dar şi a 9 avertismente, totalul amenzilor date fiind de
9.400 de lei. Totodată, în timpul controalelor inspectorii sanitari veterinari
suceveni au dispus ridicarea în vederea confiscării a unei cantităţi de 162,9
de kg de produse alimentare, valoarea acestora fiind de 2.330 de lei. „Acţiunile
de supraveghere şi control vor avea loc şi după Anul nou, până pe 7 ianuarie
2017, dată după care, se vor continua acţiunile cele stabilite în baza
programelor şi a tematicii de control elaborate la nivel de instituţie”, a declarat Dan Corneanu, director executiv al
Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.