Deşi contractele au
expirat de la jumătatea anului,
Transportul maxi-taxi
este tolerat încă 6 luni
·
Operatorii privaţi au cerut o a doua prelungire, prevalându-se
de faptul că populaţia nu este pregătită pentru încetarea serviciului şi că TPL
nu are capacitatea de prelua respectivii călători.
·
Autorităţile locale au promovat un proiect de
achiziţionare, cu finanţare europeană, a 40 de autobuze electrice, eliminarea microbuzele
private fiind impusă de reglementările UE, care obligă la un unic transportator
de persoane.
Autorităţile locale
sucevene nu renunţă la transportul de persoane în regim maxi-taxi, cu toate că baza
contractuală a serviciului a expirat
încă de pe 1 iunie 2016. Astfel, pe masa de dezbateri a Consiliului Local
Suceava este pus un proiect de hotărâre de prelungire a contractelor de
delegare a gestiunii serviciului de transport public local complementar de
persoane până pe data 30 iunie 2017, autorul propunerii fiind viceprimarul
Lucian Harşovschi. Potrivit adjunctului şefului executivului sucevean,
contractele cu transportatorii privaţi au fost încheiate pentru 5 ani, la
jumătatea anului în curs având loc o primă prelungire cu 6 luni a contractelor.
Acordarea a unei perioade de funcţionare de încă jumătate de an survine
adresei din 6 decembrie a
transportatorilor privaţi, care se prevalează de faptul că „este necesară o perioadă
în care populaţia să fie pregătită pentru încetarea serviciului de pe traseele
complementare”. Pe de altă parte, firmele particulare invocă faptul că societatea
de transport public local TPL nu are
capacitatea de prelua toţi călătorii care în prezent apelează la microbuzele
operatorilor în cauză. De cealaltă parte, conducerea TPL, deţinătorul
contractului pentru transportul regulat cu autobuze şi autobuze de capacitate
redusă, la care unic acţionar este municipiul Suceava, a transmis autorităţilor
municipale că „până la achiziţionarea autobuzelor electrice nu are nu are
posibilitatea de a asigura necesitatea de transport public din municipiu”. La
această dată, TPL are un parc de 33 de autobuze Irisbus-Iveco şi 12
mini-autobuze Karsan Jets, acestea din urmă
achiziţionate în 2015 şi 2016. La această dată, autorităţile locale
aşteaptă să semneze contractul de finanţare a proiectului „Sistem integrat de
transport public ecologic”, prin care vor fi achiziţionate 40 de autobuze
electrice, abia după aceasta urmând a fi ţinută licitaţia pentru desemnarea
furnizorului mijloacelor de transport. Scoaterea de pe trasee a microbuzele
private se va face şi la presiunea reglementărilor europene, în urmă cu mai
puţin de 3 săptămâni, Consiliul Local Suceava aprobând atribuirea în gestiune delegată a serviciului
de transport public local de persoane prin curse regulate către operatorul unic
TPL. Existenţa unui singur transportator de persoane este impusă de Regulamentul
CE nr. 1370/2007 privind serviciile publice, ca o condiţie de accedere la
finanţările europene nerambursabile. În municipiul Suceava, transportul maxi-taxi
este efectuat pe 5 trasee, de către 4 operatori privaţi, respectiv de Trans DMV
Europa, Sory&Nel, Euro Tip şi Family. Transportul cu microbuze în regim
privat a fost introdus în doua parte a anilor 90, odată cu tragerea pe dreapta
a troleibuzelor.