Sacrificarea porcilor,
permisă în gospodăriile populaţiei
·
Tăierea animalelor în scopul comercializarea cărnii este
interzisă în alte locuri decât cele autorizate sanitar veterinar.
Pentru consum propriu,
sacrificarea porcilor este permisă şi în
gospodăriile populaţiei, dar în vederea protejării familiei împotriva
îmbolnăvirii este recomandată efectuarea examenului trichineloscopic de către
medicii veterinari de pe lângă circumscripţiile sanitare veterinare de control
al alimentelor, face cunoscut Florin Jianu, directorul executiv al Direcţiei
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.
În schimb, oficialul DSVSA pune în vedere că sacrificarea porcinelor
pentru comercializare se va face doar în unităţi de abatorizare autorizate
sanitar veterinar. În cazul vânzării cărnii este obligatoriu controlul stării
de sănătate a animalelor, destinate sacrificării şi consumului urmând a fi doar
porcinele sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi indemne la
boli transmisibile. Transportul porcilor vii se va face doar cu mijloace autorizate
sanitar veterinar, animalele fiind însoţite de certificate veterinare care să
ateste sănătatea acestora, dar şi de acte cu informaţii despre lanţul
alimentar. Transportului va avea loc în condiţiile respectării regulilor de
bunăstare a animalelor impuse de legislaţia europeană, reguli valabile şi în momentul
tăierii animalelor. Florin Jianu,
directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor Suceava a mai atenţionat că tăierea porcilor în scopul comercializării
cărnii este interzisă în alte locuri decât
cele autorizate sanitar veterinar