Înregistrarea gratuită în
sistemul integrat de cadastru şi carte funciară
Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară este curs de aplicare în judeţul Suceava. Cel puţin aşa rezultă dintr-o informare a Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Suceava, potrivit căreia, în Cornu Luncii, au fost definitivate lucrările de măsurare şi colectare a actelor de la proprietari. Finanţarea este asigurată din bugetul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), lucrarea amintită cuprinzând aproximativ 16.000 imobile. Conform legii, înregistrarea în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară este gratuită. „Finanţarea este multianuală, în cuantum fix de 60 lei de fiecare carte funciară, lucrările fiind în graficul asumat de către executantul lucrării”, se arată în informarea citată. În ceea ce priveşte unităţile administrativ-teritoriale Capu Câmpului, Bosanci, Berchişeşti, Iaslovăţ, Ilişeşti, Liteni şi Siret, pe raza acestora sunt în derulare lucrări pe sectoare cadastrale din extravilan, măsurătorile cuprinzând circa 2.050 imobile. Documentele sunt în stadiul de afişare înspre consultare, proiectul urmând a fi încheiat până la sfârşitul anului 2016. Informarea OJCPI relevă că în cazul unităţilor administrativ-teritoriale Ciprian Porumbescu, Moldova Sulița, Ostra, Rădăuți, Salcea, Stroiești şi Stulpicani sunt încheiate contractele de finanţare, cât şi cele de execuţie, implementarea trebuind să demareze anul 2017. Prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, Agenţia Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară asigură finanţare pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, autorităţilor locale le revine achiziţionarea serviciile de înregistrare sistematică, iar plăţile se fac la finalizarea lucrărilor, însă doar pentru imobilele care au fost recepţionate şi pentru care s-a deschis cartea funciară. Unităţile administrativ-teritoriale pot demara lucrări de înregistrare sistematică cu fonduri din bugetul local, ANCPI asigurând cofinanţarea de 60 de lei pe fiecare carte funciară deschisă. Pe de altă parte, de precizat este că în comuna Moara au fost finalizate lucrările cu finanţarea asigurată de Banca Mondială prin proiectul „CESAR”, în cauză fiind 12.451 imobile. În Mănăstirea Humorului s-a făcut recepţia lucrării pentru circa 6.500 de imobile, urmând perioada de afişare şi de depunere a contestaţiilor.