În 3 ani, cheltuielile Primăriei
cu subvenţia la energia termică au crescut cu aproape 3 procente
·
La dezvoltare, adică la investiţii, diminuarea
cheltuielilor este de peste 21 de puncte procentuale, în comparaţie cu
realizările din urmă cu 3 ani.
Gradul de realizare a
veniturilor bugetului local al municipiului Suceava, ca raport între veniturile
încasate până pe 7 decembrie şi veniturile totale programate pentru întreg anul
2016, este de 57,47%, se arată în raportul privind aprobarea execuţiei
bugetelor municipiului Suceava, dezbătută şi adoptată în ultima şedinţa
ordinară din acest an a Consiliului Local. La secţiunea de funcţionare,
intrările sunt de 73,81%, în timp ce la secţiunea de dezvoltare veniturile au
fost de doar 20,25%, în acest din urmă caz acestea fiind unele mai mici cu peste
15 procente faţă de anul 2013, spre exemplu. De cealaltă parte, gradul de realizare a cheltuielilor, ca
raport între totalul efectuat şi cel planificat până pe 7 decembrie, este de
55,16%. În raport cu bugetul anului 2016, la secţiunea de funcţionare cheltuielile
au fost făcute în proporţie de 73,35% din totalul programat, cele pentru
dezvoltare ajungând la doar 13,79%, cu o scădere de peste 21 de puncte
procentuale, în comparaţie cu nivelul de 35,29%, în anul 2013. În totalul
cheltuielilor administraţiei locale sucevene de anul acesta, până la finele celei
de a doua decade a lunii decembrie cele cu „Învăţământul” deţin ponderea
covârşitoare de 40,29%, urmate de capitolul „Combustibili şi energie”, inclusiv
subvenţiile la energia termică, de 14,46%, cu un salt de 2,83 puncte
procentuale, în raport cu cele de 11,82% din urmă cu 3 ani.