Clean up” în Fâneţele seculare Frumoasa
Astăzi, 8 mai, între orele 10.00-13.00, Agenţia pentru
Protecţia Mediului Suceava, desfăşoară o acţiune de curăţenie în Fâneţele
Seculare Frumoasa, din comuna Moara, activitate din cadrul campaniei “Let's
clean up Europe”, iniţiată de Asociaţia „Planeta verde”. „Let’s clean up Europe” este o iniţiativă al cărei
scop este de sensibilizare a opiniei
publice faţă de amploarea pe care a luat-o problema deşeurilor şi de a încuraja
schimbările de comportament, inclusiv prin promovarea mai multor acţiuni de
acest tip. Agenţia pentru Protecţia Mediului va participa la campania “Let's
clean up Europe” cu o echipă alcătuită din 15 voluntari, coordonatorul activităţii
fiind directorul executiv al instituţiei, Vasile Oşean. „Ne alăturăm şi noi
eforturilor făcute de societatea civilă pentru educarea publicului larg în
domeniul protecţiei şi conservării mediului în România, în special privind
provocarea conştientizării importanţei colectării selective a deşeurilor”,
precizează directorul executiv Vasile Oşean.
Milioane de tone de deşeuri ajung pe străzile, în
oceanele, pe plajele, în pădurile, parcurile şi în zonele naturale ale Europei,
iar în fiecare an, milioane de europeni se mobilizează pentru a participa la
acţiuni voluntare de curăţenie.