Sanitar-veterinarii au dat la ars 860 de tone de subproduse de origine animală
În trimestrul întâi al anului 2015, lucrătorii Direcţiei Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava au avut 62 de inspecţii, monitorizarea
şi verificarea fiind acţiuni prevăzute în Planul Naţional Cadru de Inspecţie şi
Control. Directorul executiv al instituţiei sanitar-veterinare sucevene, Leon
Potrolache informează că, pe durata acţiunilor, ca urmare a neregulilor
constatate, aplicate au fost 39 de amenzi, valoare acestora însumând peste 40.000
de lei. Lucrătorii specializaţi ai DSVSA au procedat la „auditarea” a 28 de
unităţi de procesare a laptelui şi a cărnii, fiind evaluate, inclusiv 13 centre
de colectare a laptelui din întregul judeţ. În consecinţă, s-a dispus
suspendarea activităţii unei unităţi de procesare a laptelui şi a unui magazin
de comercializarea a peştelui. Pe de altă parte, în primele 3 luni ale anului 2015,
evaluate şi încadrate în grupe de risc au fost 32 de unităţi, înregistrate sanitar-veterinar
fiind 127 de unităţi pentru vânzare directă şi 4 unităţi pentru vânzarea cu amănuntul.
Demersul face parte din atribuţiile privind evaluarea unităţilor, încadrarea în
grupe de risc, înregistrarea unităţilor de profil nou înfiinţate, dar şi a
mijloacelor de transport auto. Astfel, pe această linie s-au eliberat 160 de
vize auto şi au fost autorizate 25 mijloace de transport alimente. Nu în cele
din urmă, în cursul primului trimestrul al
anului 2015 a fost dirijată la incinerare cantitatea de 858,185 de tone de
subproduse de origine animală. „Demersurile au în vedere asigurarea
măsurilor generale pentru eliminarea subproduselor de origine animală, în
vederea protejării sănătăţii animale si publice”, explică şeful DSVSA, Leon
Postolache.