Compania germană Pfeiffer,
întârziere cu 4 luni a proiectului european de alimentare cu apă şi de
canalizare din Suceava
·
„Ei poate sunt mai relaxaţi, dar noi vom sta, în continuare, să îi mânăm de
la spate, să facă aceste lucrări”, a declarat ieri, viceprimarul Lucian Harşovschi.
·
În
ultimul timp, în domeniul salubrităţii, constructorul de la reţelele de utilităţi
a încasat sancţiuni cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei.
Constructorul din cadrul proiectului de
reabilitare şi extindere a reţelelor de
alimentare cu apă şi reţelelor de canalizare din municipiul Suceava, compania
germană Pfeiffer a obţinut o prelungire cu 4 a luni perioadei de realizare a
lucrărilor, a anunţat ieri, viceprimarul Lucian Harşovschi, după şedinţa săptămânală
de monitorizarea execuţiei obiectivelor cu finanţare obţinută prin Programul
Operaţional Sectorial Mediu. Astfel,
dacă iniţial intervenţiile la infrastructura subterană de utilităţi trebuiau încheiate
pe 31 mai, noua ţintă asumată de oficialii firmei este 30 septembrie 2015. „Cei
de la Pfeiffer lucrează, dar cu motoarele mai puţin turate, aşa cum ne-am
obişnuit cu ei. Acum au o prelungire, iar dacă termenul iniţial de finalizare a
acestui program era de 31 mai, noul termen este sfârşitul lunii septembrie. De
aceea, ei poate sunt mai relaxaţi, dar noi vom sta, în continuare, să îi mânăm
de la spate, să facă aceste lucrări calitativ”, a precizat Harşovschi,
iterând că într-o situaţie nesatifcătoare „sunt zeci de străzi pe care
dumnealor le-au oprit, iar pe altele au obţinut aviz parţial de finalizare, dar
mai au lucrat la refaceri”. Responsabilii
de la faţa locului ai contractorilor firmei germane au fost somaţi, de către
adjunctul şefului executivului local, să desfiinţeze, în 24 de ore, depozitele
de pământ rezultat din săpături şi făcute la întâmplare pe raza oraşului. „În
caz contrar, cele 4 amenzi aflate în stand by sunt de 2.500 de lei. Ele sunt
scrise, dar pot fi doar avertismente, totul
depinzând de dumnealor”, reliefează Harşovschi, adăugând că, în
ultimul timp, în domeniul salubrităţii, constructorul de la reţele de apă şi
reţelele de canalizare a încasat sancţiuni cu amendă în valoare totală de
15.000 de lei. În Suceava era aşteptat un înalt oficial al conducerii centrale
a companiei Pfeiffer, autorităţile locale sperând să găsească, împreună cu
acesta, soluţii de depăşire a piedicilor din calea bunului mers al execuţiei. „Astăzi
(ieri, n.a.) vine un reprezentat al celor de la Pfeiffer şi vom avea o discuţie,
să vedem ce putem remedia, ce putem grăbi, astfel încât confortul să fie cât
mai mic, pentru populaţie”, explicat
Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei.
·
În
2013, firma germană constructoare a intervenit pe un prim pachet de 18 străzi,
lucrările fiind suspendate la venirea
frigului.
Reamintim că, în primăvara anului trecut, compania
Ludwig Pfeiffer Hoch und Tiefabau GMBH&CO KG, a deschia front de
lucru la reţelele de pe 36 de străzi, majoritatea fiind din cartierul Iţcani,
dar şi din zona centrală a urbei şi noul cartier „Europa”. Aceasta după ce, în
2013, firma germană constructoare a intervenit pe un prim pachet de 18 străzi,
lucrările fiind suspendate la venirea frigului.
Prin finanţare europeană POS Mediu, în total, în municipiul Suceava, extinderea
cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu apă se face pe 76 de străzi, iar
reabilitările au drept ţintă 25,4 de km de conducte de pe 67 străzi din toate
cartierele. Reţelele de canalizare de pe
70 de artere sunt extinse cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime
de 6 km, sunt spuse reabilitării.
Obiectivul ,,Extinderea şi reabilitarea
infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava” este finanţat
din Fondul de coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa
prioritară 1, Faza I, având valoarea iniţială totală a contractului de
finanţare de peste 494,7 milioane de lei. Investiţia pentru serviciile de apă
şi apă uzată din judeţul Suceava cuprinde 18 contracte, dintre care 12
contracte de execuţie de lucrări, 3 contracte de servicii şi 3 contracte de
furnizare echipamente. Obiectul acestora îl fac 6 municipii şi oraşe cuprinse
în program, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei, Gura Humorului
şi Salcea.