Săptămâna viitoare nu se
eliberează cărţi de identitate
·
Întrucât se operează modificări în sistem, Serviciul
specializat va primi cererile, însă înmânarea actelor se va face ulterior.
În perioada 23-27 iunie 2014, nu se eliberează
actele de identitate pentru care documentaţia este depusă în chiar perioada
respectivă. Anunţul este făcut de către primarul municipiului Suceava, Ion
Lungu, care precizează că, în intervalul amintit se lucrează la implementarea
noului sistem integrat de producerea şi actualizare a informaţiilor privind
evidenţa persoanelor. Edilul-şef precizează că persoanele ale căror acte de
identitate sunt pe cale să expire, cele care le-au pierdut sau deteriorat se
pot prezenta cu documentaţia pentru preschimbare, însă eliberarea se va face
într-un viitor apropiat. Aceleaşi precizări sunt valabile şi pentru prima solicitare
şi eliberare a actului de identitate. „Înţeleg
că urmează ca documentele se elibereze la nivel naţional şi, ca atare, se
pregăteşte introducerea acestuia sistem. Se va face o inventariere şi la nivel
judeţean, cu precizarea că, în perioada 32-27 iunie se primesc documentele
pentru schimbarea actelor de identitate, însă eliberarea se va face într-o perioadă următoare”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu. Prin implementarea aplicaţiei informatice se urmăreşte,
printre altele, eliberarea sau emiterea de diverse certificate, adeverinţe prin
care să se certifice cetăţenia, datele de identitate sau domiciliul,
comunicarea către diverse instituţii şi autorităţi publice a datelor de
identitate şi domiciliului anumitor persoane, identificarea modificărilor
survenite în bazele de evidenţa a persoanelor privind actualizări de date şi
informaţii despre anumite persoane, eliberarea documentelor de identitate (carte
de identitate, certificat de stare civilă, paşaport, înregistrarea şi radierea
auto) sau furnizarea datelor din Registrul local de evidenta a persoanelor, la
solicitarea unor instituţii şi autorităţi centrale si locale. De
asemenea, prin intermediul portalului, se vor asigura verificări de către structurile din domeniul
apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, în
bazele de date centrale de evidenţă a persoanelor privind forma şi conţinutul
paşapoartelor, permiselor de conducere şi actelor de identitate.