17 iunie 2014

Din cauza că a crescut prea repede,
Muncitorii de la spaţii verzi nu mai fac faţă cositului ierbii 
·        Lucrăm cu 3 echipe, dar condiţiile au fost foarte grele pentru că au plouat prea mult”, declară Mihai Hostiuc, şeful Direcţie de Ecologizare.
Şeful de asociaţii de proprietari din municipiul Suceava reclamă că muncitorii de la Direcţia Domeniului Public şi cei ai firmei de salubritate Rosal nu-şi fac treaba. Unii dintre aceştia se plâng că deşi au făcut solicitări repetate, nimeni nu s-a prezentat să cosească iarba şi să tundă  gardurile vii din  zonele pe care le administrează. Cu demersul diriguitorilor de asociaţii nu este de acord directorul Direcţiei de Ecologizare din subordinea executivului, Mihai Hostiuc, care precizează că este întocmit un grafic strict de intervenţii. Pe de altă parte, Hostiuc opinează că anul acesta a fost unul cu ploi dese, urmate de intervale cu temperaturi ridicate, ceea ce a făcut ca vegetaţia luxuriantă să se dezvolte rapid. „Lucrăm cu 3 echipe, dar condiţiile au fost foarte grele pentru că au plouat prea mult. Iarba a crescut foarte repede şi, de aceea, poate că suntem în întârziere. Însă, trebuie puţină răbdare, pentru că facem eforturi şi încercăm să rezolvăm toate problemele”, a spus Mihai Hostiuc, directorul Direcţie de Ecologizare.
·        „Oamenii care tund iarba nu sunt academicieni”, a spus primarul Lungu, după ce i s-a spus că muncitorii mai umblă şi cu „turba” în cap.

Chiar şi aşa, preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari nu s-au lăsat mai prejos, pârându-i pe muncitorii de la „spaţii verzi” că devin mai săritori doar atunci când stimulaţi financiar sau cu o „cinzeacă”.  Primarul Ion Lungu spune că a luat la cunoştinţă despre această practică, iar celor care au fost prinşi în flagrant li s-a desfăcut contractul de muncă.        „Oamenii care tund iarba nu sunt academicieni. Mai pun botul - aşa cum se spune -, şi la 5 lei, şi la o jumătate de vodcă. Asta este situaţia, pentru că nu are cine să îi păzească pe toţi. Asta nu înseamnă că nu luăm nicio măsură, pentru că pe cei care i-m prins băuţi în timpul programului, i-am dat afară,”, explicat primarul municipiului Suceava. În acelaşi context, şeful municipalităţii sucevene a ţinut să reitereze că salariile lucrătorilor de la Direcţia Domeniului Public sunt mici, cauză din care, în ultimii ani, numărul acestora scăzut de 3 ori.  „La Domeniul public, unde aveam 300 de muncitori, mai avem doar 100. Salariile sunt mici, iar oamenii care făceau naveta, s-au lăsat, iar alţii în loc nu mai putem angaja. Chiar dacă nu avem oameni sau bani suficienţi, la Primărie încercăm, totuşi să ne facem datoria”, a arătat primul gospodar al Sucevei, Ion Lungu.