·
Cu oferte au venit doar Termica şi Termonet Suceava,
societate nou constituită, având ca acţionari pe Adrem Invest Bucureşti(51%) şi
Elsaco Botoşani(49%).
·
Negocierea directă va avea în minim 30 de zile, cu invitaţie
către participanţii eligibili la cele două etape anterioare.
Licitaţia pentru delegarea prin
concesionare a serviciului de transport, distribuire şi furnizare a agentului
termic, organizată ieri, la sediul Primăriei municipiului Suceava, a fost
anulată, ne-a declarat viceprimarul Gavril Vîrvara. Aceasta după ce comisia
specializată a constatat că depuse au fost doar două oferte din cele minim trei
oferte eligibile necesare. Astfel, în cursă au intrat doar prestatorul titular Termica
Suceava şi Termonet Suceava, societate nou constituită şi înregistrată la
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu sediul social pe strada
„Energeticianului” din Suceava şi având ca acţionari pe Adrem Invest Bucureşti(51%)
şi Elsaco Botoşani(49%).
Potrivit directorul tehnic, Florin Cerlincă, procedura de
atribuire va continua cu publicarea în Monitorul Oficial a anunţului pentru
concesionarea prin negociere directă, cu invitaţie către participanţii
eligibili la cele două etape anterioare. Potrivit legii, negocierea
directă va avea loc în minim 30 de zile
şi maxim 60 de zile, comisia specializată din cadrul Primăriei urmând a stabili,
pentru început, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate. În aceste
circumstanţe, potrivit specialiştilor, actualul operator în insolvenţă Termica
Suceava nu ar fi eligibilă, întrucât nu mai are licenţă de operare în domeniul
transportului, distribuirii şi furnizării agentului termic.
Reamintim că, la prima licitaţie,
pe 14 mai, cu ofertă în vedere concesionării s-a prezentat doar operatorul
titular în insolvenţă Termica Suceava, însă caiete de sarcini achiziţionaseră
Elsaco Botoşani, Adrem Bucureşti, Bioenergy Suceava şi Unicom Holding, acesta
din urmă fiind cel mai mare creditor al actualului prestator al serviciului de
alimentare cu apă caldă şi căldură.