De Ziua mondială a mediului,
Schimbările climatice, cauze şi efecte
·
Asistăm la o
deteriorare evidentă a climei, vorbindu-se tot mai mult despre fenomenul
încălzirii globale, creşterea nivelului mării, reducerea stratului de ozon sau despre efectul de seră”, subliniază Vasile Oşean, şeful APM Suceava.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava organizează, astăzi, ora 10.00, masa
rotundă cu tema „Schimbările climatice,
cauze şi efecte”. Manifestarea este dedicată Zilei mondiale a mediului, specialiştii
APM urmând a prezenta semnificaţia şi importanţa evenimentului, cât şi aspecte
legislative şi strategii privind schimbările climatice. La acţiune sunt
invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor
publice locale şi judeţene; unităţilor şcolare, Direcţiei
Silvice, Parcului naţional Călimani; organizaţiilor neguvernamentale de
mediu şi ai unor agenţi economici din judeţ. Vasile
Oşean, directorul executiv al APM informează că tema pentru Ziua mondială a mediului
din acest an este „Insulele mici şi schimbările climatice”, prin alegerea acesteia
încurajându-se măsurilor de prevenire a efectelor schimbărilor climatice.
„Este recunoscut faptul că asistăm la o deteriorare evidentă a
climei, vorbindu-se tot mai mult despre fenomenul încălzirii globale, creşterea
nivelului mării, reducerea stratului de ozon
sau despre efectul de seră. Toate aceste perturbaţii în echilibrul
planetar au urmări catastrofale, conducând la creşterea frecvenţei unor
fenomene meteorologice extreme, modificări majore ale caracteristicilor
anotimpurilor, punând în pericol sursele de hrană şi, respectiv, sănătatea
populaţiei” a declarat Vasile Oşean. Conform
statisticilor, gazele cu efect de seră determină fenomenul încălzirii globale,
provenind, emisiile în cea mai mare parte din sectorul energetic, dar şi din
domeniul transportului. Măsurile pentru
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră vizează în primul rând promovarea
eficienţei energetice şi a sistemelor de cogenerare, utilizarea mai intensă a surselor
de energie regenerabile şi introducerea modelelor durabile de transport. O
importanţă majoră o au acţiunile educative, conştientizarea şi participarea publicului
la luarea deciziilor din domeniul mediului. „Avem obligaţia
morală faţă de generaţiile viitoare, de a face un efort pentru reducerea
impactului acestor fenomene, cu care ne confruntăm în prezent. Depinde de noi
să economisim energia, să adoptăm un comportament ecologic în
tot ceea ce facem, să-i educăm pe
copiii noştri în acest sens”, a subliniat Vasile Oşean, director
executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului,