Şcoala pentru femei”: şanse
de ocupare profesională şi competenţe de dezvoltare a propriilor afaceri
Asociaţia Patronatul Judeţean al Femeilor de
Afaceri din Întreprinderile Mici şi
Mijlocii Suceava a lansat proiectul „Şcoala pentru femei”, proiect care,
potrivit preşedintelui Liliana Agheorghicesei, constituie un punct de plecare
pentru optimizarea facilitării intrării femeilor pe piaţa muncii. „Nivelul
de instruire şi abilităţile dobândite de femei în perioada implementării
proiectului, cât şi după finalizarea acestuia, vor contribui la creşterea potenţialului
economic şi social de la nivel local, regional şi naţional, la dezvoltarea
afacerilor şi crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Liliana Agheorghicesei
cu prilejul conferinţei de lansare.
Conform preşedintelui Agheorghicesei, proiectul
îşi propune să contribuie la promovarea principiului egalităţii de şanse pe piaţa
muncii, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, asigurându-se acces la
acesta a tuturor reprezentantelor sexului feminin indiferent de etnie, apartenenţă
religioasă, naţionalitate, categorie socială ori dizabilităţi. De asemenea,
proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor şi normelor europene şi internaţionale
în vigoare, în ceea ce priveşte nevoile de integrare a grupurilor vulnerabile
şi de combatere a discriminării; să asigure femei mai bine pregătite, pentru a
face faţă provocărilor prezente şi viitoare şi, nu în cele din urmă, să
contribuie la creşterea nivelului de ocupare, coeziune socială şi incluziune.
Pe de altă parte, programul de consiliere şi formare profesională va contribui
la creşterea şanselor de ocupare profesională a femeilor, cât şi la creşterea
competenţelor acestora de a-şi dezvolta afaceri proprii. Totodată, proiectul va contribui la scăderea
perioadei de inactivitate a femeilor, la integrarea şi reintegrarea lor pe piaţa
muncii. „Prin informarea şi consilierea oferite femeilor va creşte
încrederea acestora în capacităţile proprii de a-şi găsi un loc de muncă, de a
avansa în carieră, de a reuşi să împace viaţa profesională cu cea de familie,
de a începe o afacere proprie”, a explicat Liliana Agheorghicesei. Proiectul prevede înfiinţarea a 3 centre fixe
de informare şi îndrumare, a unei reţele profesionale şi inter-profesională
pentru femei, precum şi organizarea a 10 cursuri. Astfel, femeile vor iniţiate
sau calificate în meseriile/ocupaţiile de baby sitter, agent de securitate,
îngrijitoare de bătrâni la domiciliu, lucrător meseriaş în executarea de
produse artizanale din textile piele şi materiale similare, instructor
animator, putându-se participa şi la cursuri de dezvoltare personală în vederea
carierei, dezvoltarea competenţelor de utilizare a tehnologiei informaţiei şi
comunicării, iniţiere în operaţiuni de contabilitate primară, contabil şi de dezvoltarea competenţelor lingvistice. Pe lângă acestea, vor fi ţinute
seminarii pe teme privind dezvoltarea obiectivelor pentru afacerile mici şi
mijlocii, ciclul de rezolvare a problemelor, metode de stimulare a creativităţii,
metode de analiză a ideilor de afaceri, strategia şi mixul de marketing, comunicarea
verbală/nonverbală în afaceri, managementul riscului, managementul schimbării,
structura şi dezvoltarea unui plan de afaceri. În cadrul proiectului, 14
persoane vor demara o activitate independentă. Parteneri în proiectului
finanţat prin POSDRU, Axa prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”,
Domeniul major de intervenţie 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa
muncii” sunt Patronatul Tinerilor Întreprinzători Suceava, Lust Expert S.R.L.
Suceava, Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Harghita şi Asociaţia
Patronilor şi Meseriaşilor Cluj. Vizate sunt Regiunile de Dezvoltare Nord-Est,
Centru şi Nord-Vest, durata de implementare este de 17 luni, valoarea totală
eligibilă a proiectului fiind de 7,66 miliarde de lei.