·
Executanţii trebuiau să predea deja 20 de străzi, însă,
în prealabil, inspectorii Primăriei au constatat că, deşi acestea se află la
final, pe unele dintre ele există neconformităţi.
·
Primarul Ion Lungu se va adresa ACET, Consiliului
Judeţean şi companiei germane Pfeiffer, să se lămurească dacă de vină pentru
repetatele amânări este insuficienţa forţei de muncă sau dacă există temei ca
lucrările treneze pe motiv de neplată.
·
„Nu este o veste bună sau o bucurie, însă, din păcate, în
toate localităţile din judeţ sunt întârzieri la lucrările pe POS Mediu”, a declarat ocupantul
fotoliului din Areni.
Conducerea Primăriei
municipiului Suceava este supărată de faptul că, după ce păreau să-şi intre în
ritm, executanţii reţelelor de alimentare cu apă şi reţelelor de canalizare, în
cadrul proiectului POS Mediu, au dat, din nou, cu „bota în baltă”. Concluzia
fără de tăgadă a fost trasă ieri, la sediul executivului local, cu prilejul
întâlnirii săptămânale cu responsabilii materializării investiţiei cu fonduri
europene, primarul Ion Lungu declarându-se nemulţumit de progresul aproape
inexistent din perioada analizată. Iritat,
Lungu avea să constate că „singurele progrese constau în amânarea termenelor de
finalizare” de la 30 iunie până la 15 iulie sau chiar până pe 31 iulie.
Primarul a exclus din această categorie a neîmplinirilor strada „Zamca”, unde
proiectantul a fost nevoit să schimbe soluţia din motive obiective, însă a
iterat că se va adresa operatorului regional ACET şi Consiliului Judeţean, care
coordonează proiectul la nivelul întregului judeţ Suceava. „Este clar că lucrurile nu merg cum
trebuie, că nu ne vom încadra în termenul stabilit - sfârşitul anului,
sfârşitul toamnei -, de terminare a acestui proiect în municipiul Suceava. Vom
avea discuţii la ACET, la Consiliul Judeţean, unde este unitatea centrală de
coordonare acestui proiect. Nu este o veste bună sau o bucurie, însă, din
păcate, în toate localităţile din judeţ sunt întârzieri la lucrările pe POS
Mediu”, a declarat ocupantul fotoliului din Areni.
Deoarece i se pare că, de
fiecare dată, „îşi bate gura degeaba” mai
marele administraţiei municipale sucevene
este hotărât se adreseze conducerii centrale a companiei germane
Pfeiffer, astfel încât să se lămurească dacă de vină pentru repetatele întârzieri
şi amânări sunt insuficienţa forţei de muncă ori lipsa de mobilizare a acesteia.
„Vrem să vedem ce măsuri putem lua, cum putem impulsiona firma Pfeiffer. Aşa
după cum se cunoaşte, acest constructor
are subcontractori şi, se pare, probleme există la nivelul acestora din urmă,
iar lucrările nu merg cum trebuie. Asta este realitatea, şi nu are rost să ne
mai ascundem”, a reliefat ediul-şef sucevean. Acesta susţine că ritmul
intervenţiilor trebuie înteţit pe durata verii şi, întrucât Primăria
municipiului Suceava nu este contractant direct, Lungu este curios să ştie în
ce fază se află decontările financiare, ba mai mult, dacă există temei ca
lucrările treneze pe motiv de neplată. După cum precizam cu o săptămână în
urmă, constructorii trebuiau să predea deja 20 de străzi, însă, în prealabil,
inspectorii Primăriei au constatat că, deşi acestea se află la final, pe unele
dintre ele există neconformităţi. „Fie
că mai trebuie balastate şi cilindrate străzile de pământ, pentru a fi aduse la
starea iniţială, fie că, pe altele, capacele de canal sunt ridicate deasupra
nivelului, putând împiedica circulaţia normală”, a explicat primarul
Ion Lungu, cu prilejul întrunirii comandamentului de ieri, de la sediul
Primăriei. Reamintim că, prin finanţare europeană POS Mediu, în total, în
municipiul Suceava, extinderea cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu
apă se face pe 76 de străzi, iar reabilitările au drept ţintă 25,4 de km de
conducte de pe 67 străzi din toate cartierele.
Reţelele de canalizare de pe 70 de artere vor extinse cu 32,7 km, iar
cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, sunt spuse reabilitării.
·
În judeţ, valoarea plăţilor efectuate până pe 31
decembrie 2013, a fost de 75 de milioane de lei, înregistrându-se un progres
financiar de 20%.
Obiectivul ,,Extinderea
şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava” este
finanţat din Fonduri de coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu,
Axa prioritară 1, Faza I, având valoarea iniţială totală a contractului de
finanţare de peste 494,7 milioane de lei. Investiţia pentru serviciile de apă
şi apă uzată din judeţul Suceava cuprinde 18 contracte, dintre care 12
contracte de execuţie de lucrări, 3 contracte de servicii şi 3 contracte de
furnizare echipamente. Obiectul acestora îl fac 6 municipii şi oraşe cuprinse
în program, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei, Gura Humorului
şi Salcea. Promovarea investiţiei prin Programul Operaţional Sectorial Mediu
s-a făcut prin intermediul Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare
Suceava(AJAC) Suceava, de către societatea comercială pe acţiuni ACET Suceava(operatorul
regional), în baza contractului de finanţare dintre Ministerul Mediului şi
Pădurilor, în calitate de Autoritate de Management şi ACET Suceava, în calitate de beneficiar. Costurile
iniţiale în cadrul Programului POS Mediu au fost stabilite prin master plan,
studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi documentaţia de atribuire
întocmite de consultantul EPTISA România şi aprobate de consiliile locale
beneficiare finale ale investiţiei, membre ale AJAC Suceava, şi coordonate de
Consiliul Judeţean Suceava. Finanţarea Programului POS Mediu este asigurată
după cum urmează: 76,49 % grant al
Uniunii Europene, din Fondul de coeziune; 11,70% din bugetul de stat;
1,80 % din bugetele celor 6 consilii locale beneficiare finale ale POS Mediu,
în timp ce 10,01% reprezintă cofinanţarea operatorului regional ACET Suceava.
Costurile finale ale POS Mediu au rezultat în urma licitaţiilor organizate
pentru atribuirea celor 18 contracte, făcându-se o economie de circa 108 de
milioane de lei. La începutul anului 2014, erau atribuite, aflându-se în
diferite stadii de execuţie, 11 contracte de lucrări dintre cele 12 semnate. La
aceeaşi dată, erau atribuite toate contractele de servicii şi cele de servicii.
Valoarea totală a contractelor, atribuită până la începutul anului 2014 se ridică la suma de 302,6 milioane de
lei. Singurul contract de lucrări care nu fusese atribuit este cel privind
Reabilitarea staţiei de epurare din aglomerarea urbană Rădăuţi, cauza
constituind-o contestaţia depusă la Curtea de Apel Suceava şi care viza aspecte
procedurale privind atribuirea. În cele din urmă, contractul de atribuire a fost semnat pe 14 februarie
2014. Potrivit informaţiilor pe care le
avem, valoarea plăţilor efectuate în cadrul Proiectului ,,Extinderea şi
reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava”, până pe
31 decembrie 2013, a fost de 75 de milioane de lei, înregistrându-se un progres
financiar de 20%.
În prezent consultantul EPTISA pregăteşte revizuirea master planului
pentru serviciile de apă şi apă uzată din judeţul Suceava, iar în baza listelor
de prioritare întocmite cu acest prilej, valoarea investiţiei va fi de circa
197,4 milioane de euro. Faza a doua
cuprinde 12 localităţi, adică Suceava, Salcea, Şcheia, Fălticeni,
Cîmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Marginea, Siret, Suceviţa,
Putna şi Dolhasca.