Rămasă fără licenţă,
Termica ar putea transporta agent termic până în 2030
·
După aprobarea planului de reorganizare, primarul Lungu
le-a transmis celor implicaţi nu încerce eficientizeze societatea „pe spinarea
Primăriei”.
·
„Ţinta noastră este să dăm cât mai puţini
bani, spre deloc, la termoficare, în ideea că avem de făcut investiţii în
reţelele de transport şi distribuţie”, a pus în vedere şeful administraţiei
locale.
Astăzi, are loc şedinţa
extraordinară a Consiliului Local Suceava, prilej cu care aleşii vor hotărî
dacă vor mandata societatea comercială insolvenţă Termica să presteze
activitatea de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic până la
finalizarea procedurilor de licitaţie şi delegarea prin concesionare a acestui
serviciu. Contractul de concesionare pe care Termica îl avea încheiat cu
Primăria municipiului Suceava a expirat pe 31 martie, iar consilierii au
prelungit valabilitatea respectivei convenţii. Potrivit unei hotărâri aprobate de
consilierii municipali, Termica s-a ales cu o prelungire a contractului de
concesionare a serviciului de transport, distribuire şi furnizarea a energiei
termice până pe 24 iunie 2014. Pe de altă parte, măsura survine expirării
perioadei de 1 an de la suspendarea licenţei de funcţionare a firmei din Lunca
Sucevei, interval în care societatea a continuat să presteze către suceveni servicii de alimentare cu apă
caldă şi căldură. Primarul Sucevei, Ion Lungu a anunţat ieri că, la solicitarea
Termica, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea Serviciilor Comunale a
decis că, în ciuda faptului că nu mai are licenţă valabilă, firma suceveană de
termoficare să funcţioneze în acest sistem până în anul 2030, conform
contractului iniţial semnat cu Primăria. „Acest lucru se întâmplă ca
urmare a unei adrese primite de la ANRSC
de către cei de la Termica, care au solicitat un răspuns Autorităţii, adresă
prin care se arată că, chiar dacă expiră licenţa pe data de 24 iunie, în baza
contractului pe care îl are astăzi, societatea poate să presteze acest serviciu
până în anul 2030. De aceea, sper să aprobăm, în Consiliul Local, mandatarea
societăţii de termoficare să efectueze serviciul de transport şi distribuţie
până la finalizarea licitaţiei”, a declarat Lungu. În acelaşi timp, şeful
municipalităţii a arătat că ştie despre aprobarea planului de reorganizare a Termica,
cel înaintat de creditorul majoritar Unicom Holding, precizând că doreşte ca
relansarea firmei să aibă loc, aşa cum şi-au propus creditorii. „Le
doresc mult succes, cu o singură condiţie, să nu facă eficientizarea societăţii
pe spinarea Primăriei. Dacă nu se întâmplă acest lucru, în alte condiţii nu ne
deranjează. Ţinta Primăriei este să dea cât mai puţini bani, spre deloc, la
termoficare, în ideea că noi avem de făcut investiţii în reţelele de transport
şi distribuţie”, a pus în vedere
şeful administraţiei locale din reşedinţa de judeţ, Ion Lungu.