În luna mai,
Cinci asociaţii nu au plătit
niciun leu pentru apa rece consumată
·
„Va trebui să luăm acele măsuri neplăcute de a debranşa
anumite scări de bloc cu datorii foarte mari”, a declarat Bogdan Cristache,
directorul comercial al ACET.
Bogdan Cristache, director
comercial al ACET, societatea de
alimentare cu apă rece potabilă, trage un semnal de alarmă asupra datoriilor pe care populaţia le
acumulează pe timp ce trece. „Comparativ
cu luna trecută, soldul debitor a scăzut cu 62.000 de lei, însă, dacă ne
raportăm la valoarea totală de 4,1 milioane de lei reprezentând restanţe totala,
ne dăm seama că scăderea amintită nu
înseamnă mare lucru”, a arătat şeful de
la ACET. Cristache a precizat că în urma analizării graficelor de eşalonări
încheiate cu marii debitori, s-a constatat că în luna mai, din cele 50 de asociaţii vizate, 20 nu au reuşit să
achite măcar factura lunii curente, nicidecum să onoreze şi parte din plăţile
rămase restante. În aceste condiţii firma este pregătită să ia măsuri
extreme. „Din acest motiv, noi am
solicitat acestor asociaţii să ne prezinte informaţii cu situaţia fiecărui bloc
în parte. Astfel, în urma analizei pe care o vom face va trebui, probabil, să
luăm acele măsuri neplăcute de a debranşa anumite scări de bloc cu datorii
foarte mari. Acesta este într-adevăr, o măsură extremă, raportată şi la
temperaturile foarte crescute din această perioadă, însă este unica soluţie”,
a precizat directorul comercial al ACET.
Bogdan Cristache a reliefat că 5 asociaţii de proprietari nu
au depus în casieria ACET nici măcar 1 leu,
accentuând că şefii acestor structuri cu probleme mari evita să aibă
discuţii cu conducerea firmei de servicii de alimentare cu apă, canalizare şi
tratare-epurare a apelor uzate.