Peste 300 de
suceveni s-au angajat în urma Bursei locurilor de muncă
·
Cei mai mulţi participanţi au fost încadraţi
domeniul construcţiilor.
·
Angajatorii au preferat solicitanţii cu vârsta
cuprinsă între 25 şi 45 de ani.
Peste 300 de suceveni şi-au găsit o slujbă după ce au
luat parte la recenta Bursă generală a locurilor
de muncă, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.
„Evenimentul din acest an a adus
un loc de muncă pentru 303 participanţi, dintre care 146 au fost angajaţi în
Suceava, 74 în Fălticeni, 51 în Rădăuţi şi 32 în Cîmpulung Moldovenesc. Sinteza
rezultatelor înregistrate prin organizarea Bursei relevă o creştere cu 98 de
persoane a numărului de solicitanţi ocupaţi prin această activitate a
serviciului de mediere a muncii, faţă de bursa anului trecut”, a
declarat directorul executiv Mirela Adomnicăi.
Cei mai mulţi suceveni au fost
încadraţi domeniul construcţiilor, la acţiunea ţinută la finele lunii aprilie participând
106 angajatori din judeţul Suceava. Este vorba despre 92 de persoane angajate
în sectorul amintit, meseriile de dulgher şi fierar betonist fiind cele mai căutate.
Comerţul a oferit locuri de muncă
pentru 38 de suceveni, cei mai mulţi participanţi fiind ocupaţi în meseria de
vânzător. În domeniul prelucrării lemnului s-au angajat 30 de persoane, acestea
lucrând ca muncitori silvici sau ca necalificaţi, în timp ce domeniul
restaurantelor a „absorbit” 19 bucătari, gestionari, ospătari şi lucrători
bucătărie. „Domeniile de activitate menţionate sunt dintre cele care
şi-au acoperit cel mai bine nevoia de forţă de muncă, dar una din
caracteristicile Bursei din acest an a
fost diversitatea domeniilor prezente, chiar dacă, din punct de vedere
cantitativ, oferta a fost mică. Solicitaţii cu studii superioare au ocupat
posturi precum economist, recepţioner, inspector resurse umane, gestionar
depozit, inginer mecanic, medic veterinar sau desenator tehnic”,
subliniază Mirela Adomnicăi. Distribuţia pe categorii de vârstă a persoanelor
care au obţinut un loc de muncă, relevă preferinţa angajatorilor pentru
solicitanţii cu vârsta între 25 şi 45 de ani, în acest interval fiind ocupaţi
145 de participanţi la Bursă. De asemenea un interes mai mare s-a remarcat
pentru lucrătorii de peste 45 ani, în detrimentul celor în vârstă sub 25 de
ani.