Sisteme individuale de alimentare cu apă şi canalizare
pentru şcolile sucevene
·
Judeţul Suceava ar putea să fie inclus şi într-un program
de încălzire pe bază de pompe de căldură a unităţilor de învăţământ de la sate.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că a înaintat Ministerului
Educaţiei o solicitare prin care unităţile şcolare din judeţ, în special cele
din mediul rural, ar urma să fie incluse pe lista celor care vor fi cuprinse
într-un program naţional de realizare a sistemelor individuale de alimentare cu
apă şi de canalizare. Iniţiativa vine pe fondul unei informări a Direcţiei de Sănătate
Publică, de dinainte de începerea anului şcolar 2012-2013, potrivit căreia 80%
din şcolile sucevene nu erau autorizate sanitar, respectiv 177 din totalul de
833. Cel mai prost la acest capitol stă mediul rural, cu 598 de unităţi şcolare
neautorizate, cauza reprezentând-o lipsa apei potabile curente şi a grupurilor
sanitare corespunzătoare. „O solicitare în acest sens am trimis înspre
Ministerul Educaţiei, ca să putem intra în programul naţional privind realizarea
alimentărilor cu apă şi canalizărilor în
sistem local”, precizat prefectul de Suceava, Florin Sinescu. La rându-i,
Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, informează că, pe lângă amenajarea de toalete
moderne în şcoli, judeţul Suceava ar
putea să fie inclus şi într-un program
de încălzire pe bază de pompe de căldură a unităţilor de învăţământ de la sate.
„Am cules date despre şcolile care au sobe pe lemne, pentru a demara, la nivel
naţional, prin Ministerului EducaţieI, a unui program privind încălzirea cu
pompe de căldură. Iniţiativa este una bună, acest program fiind foarte important.
Noi vom cere să fim sprijiniţi - şi vom vedea în ce măsură - şi pentru
demararea unui program de construcţie a toaletelor pentru şcolile din judeţ.” a
declarat Gheorghe Lazăr.