07 decembrie 2012


Dări locale nemajorate în 2013
·        Edilul şef Ion Lungu a făcut un apel la contribuabili să-şi achite obligaţiile către buget, Primăria având de încasat impozite şi taxe locale restante de circa 30 milioane de lei.
Contribuabilii din municipiul Suceava vor plăti în 2013 taxe şi impozite locale nemajorate. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi pus pe masa consilierilor locali, în ultima şedinţă ordinară din anul acesta, şeful executivul sucevean, Ion Lungu, declarând că păstrarea nivelului actual vine şi fondul neaprobării unui act normativ guvernamental care să impună creşterea obligaţiilor către bugetul local. „Taxele şi impozitele locale pentru anul 2013 nu vor fi majorate. Vom intra în Consiliul Local cu acest proiect de hotărâre încă din luna decembrie, în aşa fel încât acestea să poată fi încasate încă de la începutul lunii ianuarie. La fel ca şi în anul acesta, anul viitor se vor acorda bonificaţii pentru achitarea cu anticipaţie. Aceasta s-a dovedit o măsură eficientă şi pentru Primărie, cât şi pentru agenţii economici şi persoanele fizice”, declară edilul şef, menţionând că plata integrală, pentru tot anul, a impozitelor şi taxelor locale până la 31 martie 2013, atrage o diminuare a valorii lor cu 10%. Ion Lungu a făcut un apel la contribuabili să-şi achite obligaţiile către buget, Primăria municipiului Suceava având de încasat impozite şi taxe locale restante de circa 30 milioane de lei.  Pe de altă parte, la finele lunii noiembrie, gradul de încasare a impozitelor şi taxelor locale era de 80,4%.