Autorităţile sucevene solicită suport financiar
guvernamental pentru deszăpezire
·
„Din păcate, efortul financiar
este foarte mare, în mod special în localităţile rurale, în care bugetele sunt
aşa cum sunt”, a evidenţiat Cătălin Nechifor,
preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Prefectura şi declară preşedintele Consiliului
judeţean, Cătălin Nechifor. Consiliul Judeţean Suceava vor solicita Guvernului
României sprijin financiar necesar acoperirii cheltuielilor care, ultima
perioadă, marcată de ninsori şi vânturi puternice s-au făcut pentru menţinerea
viabilităţii drumurilor comunale, judeţene şi naţionale. Cătălin Nechifor,
şeful administraţiei judeţene, a declarat că îndepărtarea zăpezii costă foarte
multe, iar afectate sunt, în principal, primăriile rurale, ale căror bugete se
află în suferinţă cronică. „Vrem sa facem un calcul al costurilor pentru
intervenţiile la drumurile comunale, judeţene şi comunale. Din păcate, efortul
financiar este foarte mare, în mod special în localităţile rurale, în care
bugetele sunt aşa cum sunt. Împreună cu domul prefect Florin Sinescu, încercăm
să găsim suport financiar şi de la Guvernul României, deoarece că, din păcate,
în această perioadă, primăriile au consumat foarte mulţi bani pentru a menţine
în circulaţie tot ceea ce înseamnă drumuri comunale. Pe de altă parte, nici
capacitatea financiară a Consiliului judeţean nu este foarte bună”, a declarat
şeful administraţiei judeţene sucevene. Totodată, Nechifor precizează că, în
cursul acestei săptămâni, va avea loc o rectificare a bugetului judeţean,
prilej cu care, din Fondul de rezervă, vor fi orientate fonduri către Direcţia
de Drumuri şi Poduri a executivului, după care banii vor ajunge în conturile
operatorilor care au intervenit la deszăpezire. „O asemenea situaţie nu s-a mai
întâlnit în Suceava de foarte multă vreme, cantitatea de zăpadă fiind destul de
mare. Frigul a fost destul de pătrunzător, însă cel mai rău aspect este cel
legat de viscol”, a evidenţiat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului
Judeţean Suceava.