În 2013,
Susţinerea financiară judeţeană mai consistentă pentru
handbalul universitar
·
„Este
nevoie de handbal de performanţă la Suceava”, iterează şeful executivului
judeţean, Cătălin Nechifor.
Consiliului Judeţean manifestă „determinare” pentru acordarea, în
continuare, de sprijin financiar pentru echipa de handbal universitară de primă
ligă. Declaraţia preşedintelui executiv judeţean, Cătălin Nechifor vine după de
s-a anunţat o sponsorizare de 90.000 de lei din partea companiei Coca Cola,
suma urmând a intra în conturile Clubului Sportiv „Universitatea” Suceava până
la finele anului. „Va fi o gură de oxigen pentru cei care practică sportul la
nivel înalt, naţional şi internaţional”, a reliefat preşedintele CJ.
Cătălin Nechifor spune că, în anul 2013, se intenţionează ca, în baza
Legii nr. 350 privind acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul
judeţean, Consiliul Judeţean va susţine mai consistent această ramură sportivă.
„pentru că este nevoie de handbal de performanţă la Suceava”.