După 15 decembrie,
Primăria evacuează maidanezii din oraş în Lunca
Sucevei
Din a doua jumătate a luni decembrie, Primăria Suceava va trece la
adunarea cânilor fără stăpân care hoinăresc pe străzi şi printre blocurile
reşedinţei de judeţ. Primarul Ion Lungu spune că 30% din pardoseala noului
adăpost din Lunca Sucevei a fost
amenajată, în prezent lucrându-se, cu protecţie, atât cât condiţiile
meteorologice permit. În paralel sunt amenajate şi cuştile, în acest an urmând
a fi adăpostită doar o parte a maidanezilor. „Am reuşit să finalizăm licitaţia,
iar acum se lucrează efectiv, turnându-se peste 30% din pardoseala de beton. Se
intervine pe durata zilei, când este mai cald şi cu protejarea betonului, iar
măsura în care vremea ne va permite, sperăm ca peste o săptămână să încheiem
această etapă. Între timp a început şi amenajarea cuştilor şi ne dorim ca, în
paralel, începând din a doua jumătate a lunii decembrie, să adunăm câinii de pe
străzi, atât cât vom reuşi în acest an. Este un proiect pe care l-am anunţat
încă de la începutul anului, însă am pierdut foarte multă vreme din cauza
contestaţiilor. Mă bucur că reuşim să finalizăm, în mare parte, acest adăpost
în 2012”, a declarat Lungu, adăugând că pe lângă pericolul pe care caninele
vagabonde îl reprezintă, acestea fac şi imagine proastă Sucevei.
Primarul Ion Lungu a declarat
că, într-o primă fază, câinii fără stăpân
vor fi adunaţi de către
salariaţii Serviciului de ecarisaj, după care se va apela şi la o firmă
specializată. După ce au fost
întrerupte, procedurile de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de execuţie
la noul adăpost de pe malul Sucevei au
fost reluate în prima parte a lui septembrie. La acea dată, Alfa Plus Construct
Suceava, una dintre firmele participante, şi-a retras contestaţia depusă la
Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor în urma celei dintâi
licitaţii. În adăpostul deja în folosinţă sunt îngrijiţi circa 1200 de câini
adunaţi, în timp ce străzi şi-ar mai face veacul încă 1500.