Şomaj ciclic
·
Peste 550 de persoane sunt concediate din sectoarele de
activitate cu specific sezonier.
Reducerea activităţilor economice din domeniile cu
specific sezonier marchează, în fiecare an, începutul perioadei de manifestare
a şomajului ciclic, declară purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, Anca Capverde. „Cele câteva domenii de activitate din
judeţul Suceava care alimentează şomajul ciclic în ultimii ani sunt construcţiile,
industria prelucrătoare, comerţul, alimentaţia publică şi silvicultura. Comparativ
cu anul trecut, acum atât domeniile de activitate care sunt afectate de şomajul
ciclic, cât şi numărul de persoane disponibilizate sunt foarte apropiate ca
valori, ceea ce ne îndreptăţeşte să apreciem că limitele în care va evolua rata
şomajului la începutul anului viitor vor fi cele normale pentru sezonul rece”,
informează purtătorul de cuvânt. Potrivit responsabilului AJOFM, în această
perioadă angajatorii suceveni au notificat punerea pe liber a 551 de persoane,
majoritatea, adică 95%, reprezentând disponibilizări curente, respectiv
individuale. Cele mai multe persoane disponibilizate în actualul sezon rece
provin din rândul muncitorilor necalificaţi din industria prelucrătoare, urmaţi
de cei din construcţii, silvicultură şi comerţ. În aceeaşi perioadă a anului 2011 au fost concediaţi 546 de angajaţi, cei
mai mulţi venind din aceleaşi domenii de
activitate menţionate anterior, însă, cu predominanţă, din construcţii. În
condiţiile în care iarna nu va permite
reluarea activităţilor, Anca Capverde apreciază că, în perioada următoare,
angajatorii din judeţul Suceava ar mai putea disponibiliza, în cursul lunii
ianuarie, până la 82 persoane.