03 octombrie 2011

Primăria nu a putut cheltui fonduri prinse în bugetul pe acest an

Sume importante de bani care nu au putut fi cheltuite în acest an sunt orientate înspre alte capitole ale bugetului local sucevean. Potrivit şefului administraţiei locale, Ion Lngu, este vorba despre prevederi multianuale ori de lucrări care nu mai pot fi angajate până la sfârşitul anului 2011. „Estimăm că nu vom putea cheltui sumele până la finele anului. Este vorba despre poziţii bugetare pe care nu le mai angajăm în acest an, având în vedere că sunt cheltuieli multianuale sau nu se mai pot demara”, arată edilul şef. Astfel, o sumă de 300.000 de lei este dirijată înspre Poliţia Locală, în vederea asigurării salariilor, acoperirea acestora până la finele anului 2011 necesitând încă un rectificativ. Aceasta după ce o suplimentare de 500.000 de lei am mai avut loc în lunile care au trecut, fondul de salarii al Direcţiei care funcţionează în subordinea executivului fiind „constrânsă”, din acest punct de vedere, de reglementările legale restrictive de la început de 2011. La fel, printre altele, bugetul asistenţei sociale a fost completat cu 100.000 de lei, banii fiind destinaţi plăţii indemnizaţiilor şi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap, înspre Centrul de noapte şi pentru adăpostirea la frig a oamenilor străzii dându-se 50.000 de lei. Tot în ultima şedinţă a deliberativului, prin rectificare 1,41 milioane lei au fost destinaţi despăgubirii calamitaţilor din Iţcani, peste 500.000 de lei dându-se la capitolul iluminat public. Nu în cele din urmă, 30.000 de lei au luat calea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, în timp ce Grădiniţa „Aşchiuţă” s-a ales cu 10.000 de lei.