• Lucrătorii Gărzii financiare se vor axa şi pe combaterea muncii la negru, în special a celei din construcţii şi agricultură
Inducerea stării de legalitate şi creşterea gradului de conformare la plată, reprezintă, pentru perioada următoare, două dintre jaloanele activităţii lucrătorilor Secţiei Judeţene Suceava a Gărzii Financiare. Aşa se arată într-o informare a instituţiei, principale direcţii de acţiune fiind monitorizarea fenomenelor de sustragere de la plata taxei pe valoare adăugată(TVA) aferentă tranzacţiilor intra-comunitare, prin procedeele denumite generic fraude de tip „carusel”, precum şi limitare sustragerii de la achitarea accizelor, prin comercializarea ilicită a ţigaretelor provenind din contrabandă. Potrivit specialiştilor, acest tip de fraudă are la bază un mecanism prin care operatorul economic din ţara de origine facturează fără TVA(deoarece efectuează o livrare intra-comunitară, care intră în categoria operaţiunilor scutite de TVA cu drept de deducere), iar agentul economic din ţara de destinaţie va aplica regimul taxării inverse pentru această operaţiune(deoarece efectuează o achiziţie intra-comunitară, calculând şi înregistrând TVA aferentă achiziţiilor intra-comunitare, la cota de impozitare a ţării sale, atât ca TVA colectată, cât şi ca TVA deductibilă, fără însă a o plăti în mod efectiv. Ulterior efectuării achiziţiei intra-comunitare, operatorul economic în cauză dispare fără să înregistreze, să declare şi să plătească TVA colectat aferentă livrărilor ulterioare efectuate pe piaţa sa internă (aşa-numitele firme de tip „bidon”, colectoare a unor obligaţii fiscale privind TVA, care însă nu vor fi niciodată achitate.
Conform, raportului semnat de comisarul şef de secţie, Ionuţ Vartic, Garda Financiară se va concentra, de asemenea, pe eliminarea sustragerii de la plata accizelor prin comercializarea de băuturi alcoolice fabricate clandestin, încadrate cu rea voinţa în categoria băuturilor intermediare sau provenind din contrabandă, dar şi pe efectuarea de investigaţii, supravegheri şi verificări necesare prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală. Nu în cele din urmă, comisarii financiari suceveni se vor axa pe combaterea muncii la negru, în special a celei din construcţii şi agricultură. „Având în vedere evoluţia fenomenului infracţional în domeniul fiscal, provocările instituţiei pentru perioada următoare urmează a se plia pe nevoia de inducere a stării de legalitate şi a creşterii gradului de conformare a contribuabililor faţă de obligaţiile fiscale datorate”, relevă Ionuţ Vartic, şeful Secţiei Judeţene Suceava a Gărzii Financiare.