14 octombrie 2011

Municipalitatea suceveană, nemulţumită de rezultatele handbaliştilor de la C.S „Universitatea”

Dacă echipa de handbal îşi va găsi cadenţa, atunci Primăria şi Consiliul Local vor rămâne alături de aceasta”, a declarat primarul Ion Lungu, menţionând că prioritatea zero este meciul cu Israel pentru Challenge Cup

Municipalitatea suceveană nu este mulţumită de evoluţia din ultima perioadă a echipei de handbal C.S „Universitatea”. A declarat-o primarul Ion Lungu, care, în urma şedinţei Consiliului de Administraţie şi-a manifestat, totuşi, încrederea în antrenorul studenţilor, Ghervan. „Sigur că noi, cei din conducerea administraţiei, nu suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute până acum de echipa de handbal. Am avut unele discuţii şi am încredere în profesorul Ghervan că va găsi soluţii pentru redresare, din perspectiva rezultatelor echipei sucevene de handbal masculi”, declară edilul şef al Sucevei. Lungu spune că prioritatea zero o reprezintă întâlnirea hanbaliştilor suceveni cu cei din Israel, pentru calificarea în Challenge Cup. În acest sens, de la bugetul local a fost eliberată suma de 100.000 de lei, ultima din totalul de 1 milion de lei din finanţarea aferentă acestui an. Şeful executivului sucevean arată că Primăria, cât şi Consiliul Local, vor rămâne alături de C.S. „Universitatea”, însă acesta trebuie să aibă şi rezultatele aşteptate. „Din punctul nostru de vedere, prioritatea zero o reprezintă meciul cu Israel, să putem să ne calificăm în primăvara Challenge Cup. De aceea, Primăria va da ultimul miliard de lei vechi din cele 10 miliarde de lei din acest an, pentru a suporta cheltuielile de deplasare. Vreau să cred că vom avea un rezultat bun, şi ne vom califica în continuare. Poate că echipa de handbal îşi va găsi cadenţa şi atunci Primăria şi Consiliul Local vor rămâne alături de aceasta. De aceea, o aşteptăm cu rezultate bune”, a încheiat, ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu.