• De frica facturilor mari, acestea solicită ca furnizarea agentului termic să înceapă de la 1 noiembrie
De sâmbătă noaptea, sucevenii branşaţi la sistemul centralizat de termoficare vor avea căldură în apartamente. Primarul Ion Lungu a anunţat că umplerea circuitelor se va face de vineri, caloriferele urmând a fi calde, deocamdată, între orele 22.00 şi 6.00. Sub semnul întrebării este livrarea de agent termic către 13 asociaţii de proprietari, pe care firma Termica le somase în vederea achitării datoriilor restante. Edilul şef a declarat că, împreună cu preşedinţii de asociaţii şi conducerea producătorului, furnizorului şi distribuitorului de agent termic, se fac eforturi pentru ca de încălzire să aibă parte toţi locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ. „Acolo unde sunt restanţe mari, asociaţiile de proprietari trebuie să se implice, pentru ca, împreună cu cei de la Termica, să găsim soluţii, reeşalonări, astfel încât să putem da căldură la toată lumea în sezonul rece”, subliniază şeful administraţiei locale. Lungu a făcut cunoscut că au existat şi asociaţii de proprietari care au cerut ca furnizarea agentului termic să nu se facă de pe 15 octombrie, ci de la 1 noiembrie. Primarul subliniază că, urmare a scăderii temperaturilor nocturne, Termica este obligată prin lege să procedeze în acest mod, mai ales că, de la data respectivă, începe şi perioada de livrarea a energie electrice în sistemul energetic naţional. De altfel - precizează edilul şef – cei care nu vor căldură, pot închide gigacalorimetrul de branşament de la intrarea în bloc. Lungu a arătat că, în această săptămână, către Termica a fost virată o primă sumă de 1 milion de lei din subvenţia de circa 10 milioane de lei datorată în sezonul rece 2011-2012. În 2010, ca urmare a temperaturilor deosebit de scăzute, încălzirea locuinţelor a început pe 4 octombrie. Conform legii, asigurarea căldurii în apartamente este obligatorie după ce timp de 3 zile consecutiv, la ora 6.00 dimineaţa, sunt înregistrate temperaturi atmosferice exterioare mai mici de 10 grade Celsius. În municipiul Suceava funcţionează 105 asociaţii de proprietari.