Recenzorii suceveni vor circula gratuit cu autobuzele şi microbuzele TPL
• Suceava are 520 de recenzori şi, spre deosebire de alte localităţi din ţară, nu s-au întâmpinat dificultăţi cu recrutarea acestora
Persoanele care fac înregistrări în teren, în cadrul Recensământului populaţiei şi locuinţelor din intervalul 20-31 octombrie, vor putea circula fără a plăti pe autobuzele şi microbuzele TPL Suceava. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, a anunţat că dat o dispoziţie în acest sens, demersul fiind fundamentat pe aceea că, zilnic, recenzorii au de bătut municipiul reşedinţă de judeţ în lung şi în lat. „Am dat o dispoziţie de primar prin care, în perioada recensământului, aceste persoane vor putea circula gratuit pe mijloacele de transport în comun ale TPL, pentru că au mult de umblat prin oraş”, precizează Lungu. Ocupantul fotoliului din Areni a ţinut că remarce că Suceava are 520 de recenzori şi că, spre deosebire de alte localităţi din ţară, nu s-au întâmpinat dificultăţi cu recrutarea acestora. Primăria a făcut apel chiar şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM), atrăgându-i pe amatori prin aceea că ziua de muncă se plăteşte cu 50 de lei, astfel că, după ce sunt trase impozitul şi alte contribuţii, un recenzor rămâne cu 600 de lei în mână. Recensământul populaţiei şi locuinţelor va avea loc în perioada 22-31 octombrie 2011, operaţiunea statistică care are loc o dată la 10 ani culegând informaţii necesare planificării şi implementării politicilor economice şi sociale de dezvoltare la nivel naţional şi local. Ion Lungu a recomandat sucevenilor să primească pe recenzori, în caz contrar aceştia riscând sancţiuni contravenţionale. „În măsura în care nu au fost vizitaţi, locuitorii Sucevei sunt obligaţi, conform legii, să se prezinte la Primărie, pentru a oferi respectivele date”, a explicat primarul Ion Lungu.