• Preşedintele Acatrinei spune că are informaţii că „mărimile” Sucevei au cumpărat, la preţuri mici, terenuri în zona Moara, pentru ca mai apoi să se aleagă cu despăgubiri mai mult decât consistente
La Suceava se construieşte cu jandarmii, a opinat, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei, făcând referire la scandalul de la Şcheia, în urma căruia proprietarii de terenuri de pe traseul rutei ocolitoare au fost îndepărtaţi din zonă cu organele de ordine publică. Acatrinei susţine că intervenţia în forţă nu are deloc justificare, din moment ce familiile cu pricina nu au primit niciun act de expropriere. De altfel, opinează liderul PRM Suceava, lipsa respectivului document îi împiedică pe şcheieni să se adreseze instanţei şi să atace pe motiv de neconstituţionalitate hotărârea de guvern privind exproprierea. „Oamenii sunt chemaţi la Poliţie să dea declaraţie pentru că au intrat pe propriile terenuri. Or, întrebaţi ar trebui să fie autorităţile şi constructorii ce caută pe acele suprafeţe, pentru că proprietarilor nu li s-a da niciun act care să confirme exproprierea, iar lipsa acestuia îi împiedică să se adreseze instanţelor. De aceea, judecătorii nu pot lua în considerare plângerile penale înaintate de către expropriaţi, ceea ce scrie în presă nefiind de ajuns pentru a deschide proces. Sunt absolut necesare aceste documente, prin care să se poată ataca şi să se demonstreze că hotărârea de guvern privind exproprierea este neconstituţională”, subliniază liderul judeţean al PRM. Acatrinei recunoaşte că singura cale pentru a obţine despăgubiri juste este cea a instanţei, preşedintele judeţean al peremiştilor exprimându-şi convingerea că organele judecătoreşti vor da câştig de cauză celor vitregiţi de ultimul act normativ de expropriere al executivului din Capitală. Ex-senatorul PRM de Suceava reliefează că are informaţii că la prima lege a exproprierii multe dintre „mărimile” Sucevei au cumpărat, la preţuri mici, terenuri în zona Moara, pentru ca mai apoi să se alegă despăgubiri şi de peste 30 de euro pe metrul pătrat. Aceasta în timp ce proprietarilor de la Şcheia li se oferă, în bătaie de joc, 0,3 eurocenţi pe metrul pătrat. Gheorghe Acatrinei se alătură solicitării PSD Suceava şi cere prefectului Srin Aarcadie Popescu să publice listele cu expropriaţii centurii ocolitoare de la Şcheia.