• „Am fost şi rămânem un partid de lider, iar cine nu acceptă această realitate, se pune singur în afara formaţiunii”, a declarat preşedintele judeţean al seniorilor PRM, Gheorghe Acatrinei
Organizaţia judeţeană Suceava a Partidului România Mare este de partea liderul naţional, Corneliu Vadim Tudor, manifestându-şi acordul faţă de măsurile luate de tribunul din Capitală împotriva conducerii tineretului peremist. Preşedintele Judeţean Gheorghe Acatrinei a declarat, într-o conferinţă de presă că, prin acţiunea lor, tinerii din Bucureşti, nu fac altceva decât să aducă atingere imaginii PRM. „Conducerea organizaţiei judeţene Suceava este de acord în totalitate cu măsurile care s-au luat, deoarece nu putem accepta ca, în interior, să fie oameni care să submineze activitatea partidului, iar prin gesturile lor să aducă prejudiciu de imagine Partidului România Mare. Am fost şi rămânem un partid unit, un partid de lider, toată lumea trebuind să recunoască faptul că fără Corneliu Vadim Tudor, Partidul România Mare nu există. Cine nu acceptă această realitate, se pune singur în afara partidului, indiferent de funcţia şi calitatea pe care o are în cadrul acestuia”, arată ex-senatorul PRM de Suceava. Într-un material remis conducerii PRM de la Bucureşti, preşedintele Gheorghe Acatrinei a propus ca, de urgenţă, Biroul Permanent al PRM să constituie un consiliu interimar al organizaţiei naţionale de tineret, acesta urmând a fi format din reprezentanţii tinerilor peremişti din fiecare judeţ. În opinia liderului judeţean al seniorilor suceveni, Consiliul ar trebuie să desemneze un birou interimar cu 13-15 tineri, structura având menirea de a îndruma activitatea tineretului Partidului România Mare. În acest sens, de la Suceava este recomandat, Eduard Zelici, liderul Filialei Suceava a OTRM, care, potrivit lui Gheorghe Acatrinei, ar fi semnat materialul de susţinere a măsurilor aplicate de tribunul Corneliu Vadim Tudor. Reamintim că preşedintele Partidului România Mare a dizolvat organizaţia naţională a tineretului PRM, după ce vicepreşedintele acesteia din urmă, suceveanca Alina Alupoaie, ar fi refuzat să publice pe site-ul ziarului Tricolorul un articol semnat de însuşi şeful său, Corneliu Vadim Tudor.