20 octombrie 2011

Consiliul Judeţean pierde dividende de aproape 2 milioane de lei

• Banii trebuiau încasaţi de la societatea Drumuri şi Poduri, unitatea la care unic acţionar este executivul judeţean fiind insolventă

Bugetul judeţean rămâne fără o sursă de venituri. Cauza o reprezintă situaţia economico-financiară grea prin care trece firma „Drumuri şi Poduri”, Consiliul Judeţean luându-şi gândul de la încasarea dividendelor de pe urma activităţii acesteia, bani prinşi în buget votat la începutul lui 2011. Este vorba despre aproape 2 milioane de lei, societatea la care unic acţionar este Consiliul Judeţean fiind insolventă. Potrivit executivului, până la 31 martie 2012 va fi aprobat un plan de reorganizare, în urma aplicării acestuia urmând a fi plătiţi diverşii creditori. „Suma de 1,9 milioane lei, reprezentând dividende de încasat de la societatea Suceava, nu mai poate fi încasată în acest an bugetar, întrucât societatea este în procedură de insolvenţă. Urmează ca până la 31 martie 2012 să fie aprobat un plan de reorganizare a societăţii care să includă o modalitate de eşalonare a plăţilor datorate de societate creditorilor înscrişi în tabelul creditorilor, cum este şi cazul Consiliului Judeţean”, se precizează expunerea de motive la rectificarea de ieri, prin care din buget a fost tăiată suma respectivă.

De menţionat este faptul că, în martie 2010, autorităţile judeţene procedau la eşalonarea la plată a dividendelor datorate Consiliului Judeţean de aceeaşi societate comercială „Drumuri şi Poduri”, anterior Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) fiind de acord, tot o sumă 2 milioane de lei. Ulterior aprobării situaţiilor financiare anuale, din lipsă de lichidităţi, firma a intrat în imposibilitatea de a-şi executa obligaţia de plată a dividendelor. Atunci, consilierii judeţeni şi-au dat girul asupra eşalonării plăţii respectivelor obligaţii, acestea urmând a fi onorate în nouă rate lunare. Întrucât dividendele trebuiau achitate în termenul stabilit de AGA, dar nu mai târziu de 6 luni de la momentul aprobării situaţiei financiare, pentru perioada de întârziere societatea din subordinea executivului judeţean a fost obligată şi la onorarea de daune-interese, sume calculate prin aplicarea dobânzii legale la suma neonorată la timp.