30 octombrie 2009

Consilierii PSD reclamă municipalitatea suceveană că dă miliarde de lei vechi pe hârţoage
· De o strategie de 3,5 miliarde lei vechi nu am auzit şi nu am văzut în viaţa mea”, a subliniază alesul social-democrat Ovidiu Donţu
Membrii PSD ai deliberativului municipal sucevean reclamă suma mare dată de conducerea administraţiei locale pe documentaţia privind strategia de dezvoltare durabilă a Sucevei. Nedumerirea a venit din partea consilierului social-democrat Ovidiu Donţu, care a reliefat, în plen, că nu are la cunoştinţă ca vreo autoritate locală să cheltuiască atâţia bani doar pentru un studiu. „De o strategie de 3,5 miliarde lei vechi nu am auzit şi nu am văzut în viaţa mea”, a subliniat dl. Donţu, fiind mirat şi de faptul că sursa de finanţare este puşculiţa locală comună. Şeful administraţie locale, Ion Lungu a pus în vedere că proiectul pentru comandarea strategiei în cauză şi suma aferentă întocmirii s-au bucurat de girul Consiliului Local şi că, în plus, proiecţia în discuţie este una de mare importanţă pentru viitorul urbei reşedinţă. Edilul şef a ţinut să arate că în baza acesteia se pot promova proiecte cu finanţare europeană şi că o parte din bani ar putea fi recuperată. „Este vorba despre programele de dezvoltare regională, iar până acum am reuşit să atragem finanţare pentru Cetatea de Scaun. Strategia de dezvoltare locală stă la baza promovării tuturor proiectelor. Mergem mai departe cu programele pe POR, le finanţăm noi, după care sperăm să căpătăm banii de la Ministerul Dezvoltării Regionale”, a evidenţiat edilul şef, Ion Lungu. Pentru întocmirea Strategiei locale de dezvoltare durabilă a municipiului Suceava, Primăria a încheiat, anul trecut, un contract de achiziţie publică cu firma de consultanţă Relians Corp Iaşi. Strategia are 4 direcţii principale, respectiv consolidarea infrastructurii urbane; creşterea competitivităţii economie locale şi dezvoltarea mediului de afaceri; dezvoltarea de servicii în vederea promovării turismului, precum şi despre utilizarea eficientă a capitalului uman, adaptarea calificărilor la competenţele europene şi includerea socială a categoriilor dezavantajate. Planul de acţiuni reprezentat de cele patru direcţii este bazat pe o serie de proiecte identificate şi definite drept prioritare.
Medicii suceveni au dat 13 miliarde de lei vechi pe cabinetele scoase la mezat de Primărie
Municipalitatea suceveană a încasat din vânzarea cabinetelor medicale 1,3 milioane de lei, adică 13 miliarde de lei vechi. Declaraţia aparţine şefului administrativului local, Ion Lungu, care precizează că, potrivit legii, banii i-au calea finanţării sistemului de sănătate, până acum către Spitalul judeţean de urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” fiind îndreptate 700.000 de lei. „Sumele prevăzute ca venituri din această sursă s-au epuizat. Până în prezent am încasat aproximativ 13 miliarde lei vechi, banii având destinaţie specială, respectiv pentru activităţile din sănătate. În acest an am virat 7 miliarde lei vechi către Spitalul judeţean şi, probabil, în continuare, prin Consiliul Local, vom mai acorda unele sume, având în vedere că nu avem alte unităţi de asistenţă medicală în municipiu”, a subliniat dl. Lungu. Potrivit prevederilor legale, au putut pot cumpăra spaţii cu destinaţie medicală medicii, stomatologii, biologii, biochimiştii, fizicienii, tehnicienii dentari, celelalte persoane cu drept de liberă practică care desfăşurau activităţi conexe actului medical, precum şi persoanele juridice care, deţinând legal locaţia, aveau ca unic obiect de activitate furnizarea de servicii medicale. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, municipalitatea a scos la bătaie 217 de locaţii, preţul de vânzare al spaţiilor medicale şi al terenurilor aferente stabilindu-se prin negociere directă între cumpărător şi comisia special constituită, acesta nefiind, însă, mai mic decât cel stabilit în raportul de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat.
Un sfert dintre absolvenţii angajaţi lucrează ca necalificaţi
· Mai puţin de o treime din selectaţi şi-a găsit o slujbă după Bursa din septembrie, cauzele constând în lipsa de experienţă a tinerilor şi greutăţilor financiare cu care se confruntă angajatorii
Din cei 333 de absolvenţi de instituţii de învăţământ selectaţi la Bursa de locuri de muncă din urmă cu lună, doar 101 au fost angajaţi, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) Suceava. Potrivit unui comunicat al instituţiei, angajatorii au preferat absolvenţii de liceu şi de şcoli post-liceale, iar mai apoi pe cei de şcoli profesionale, în actualul context economico-financiar şi al greutăţilor cu care se confruntă agenţii economici, gradul de absorbţie în cauză fiind considerat drept unul satisfăcător. „Lipsa de experienţă a tinerilor şi greutăţile financiare ale angajatorilor au condus la ocuparea pe posturi necalificate a peste un sfert de absolvenţi”, se arată în datele oferite publicităţii de AJOFM. Cei mai mulţi tineri şi-au găsit de lucru în restaurante şi alte servicii de alimentaţie, în prelucrarea lemnului şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Meseriile în care au fost angajaţi amatorii fără studii superioare sunt cele de ospătar, tâmplar, bucătar şi vânzător, în timp ce dintre tinerii cu facultate, de căutare s-au bucurat economiştii. Ocuparea absolvenţilor cu studii superioare nu s-a caracterizat printr-o ofertă bogată, ci printr-o diversitate a domeniilor de activitate din care aceasta a venit. Este vorba despre activităţi juridice şi de contabilitate, comerţ cu ridicata şi amănuntul, industria alimentară, pescuit, activităţi profesionale ştiinţifice şi tehnice, prelucrarea lemnului, construcţii de clădiri, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, precum şi despre lucrări speciale de construcţii.
Sărbătorile de iarnă vor consuma 3 miliarde de lei vechi din dările plătite de suceveni
· La interpelarea PSD, primarul Ion Lungu susţine că suma este una modică şi că provine din „tăieri” de fonduri de la unele situaţii de lucrări
Conducerea democrat-liberală a municipalităţii sucevene va cheltui 300.000 de lei(3 miliarde de lei vechi) pentru marcarea Sărbătorilor de iarnă, banii fiind prinşi deja în bugetul local. Dimensiunea sumei a stârnit indignarea opoziţiei PSD din Consiliul Local, alesul Virginel Iordache făcând, într-o intervenţie în plenul legislativului local, aluzie la „chelul cu tichie de mărgăritar” din înţelepciunea populară. „Nu pot fi de acord cu alocarea sumei de 300.000 de lei pentru sărbătorirea Sărbătorilor de iarnă, atât timp cât oraşul arată aşa cum arată. Consider că prezenţa unor prezenţa unor ghirlande ar mări contrastul dintre alb şi negru, dintre urât şi frumos”, a reliefat alesul social-democrat, menţionând că o parte din fonduri ar trebui orientate înspre finalizarea lucrărilor de reparaţii de la şcoli. Primarul Ion Lungu susţine că suma în cauză nu este una foarte mare şi că provine din economii. Dl Lungu a precizat că gropile de pe urma lucrărilor la infrastructură au fost apreciate că de populaţie ca fiind „pozitive” şi că acestea vor dispărea cât de curând. Edilul şef spune că vor fi amenajate 3 oraşele ale copiilor, astfel încât micuţii să se bucure de Sărbători. „Suma de 3 miliarde de lei vechi este una modică. Există situaţii în care de lucrări în care am tăiat 3-5 miliarde lei vechi, iar dacă suntem mai vigilenţi la cheltuielile materiale se vor face şi alte economii. Vom aprinde luminile pe 1 decembrie, vom face oraşul mai frumos, să dăm posibilitate copiilor, în special, să se bucure de Sărbătorile de iarnă”, a încheiat şeful municipalităţii, Ion Lungu.
Doar 356 de cereri pentru motorină subvenţionată
· Fermierii suceveni primesc 1,81 miliarde de lei vechi subvenţie, suprafaţa pe care se desfăşoară lucrări agricole fiind de 44.641 de hectare
Ieri a expirat termenul limită de depunerea a cererilor pentru acordarea subvenţiei la motorina utilizată pentru lucrările mecanice de înfiinţare a culturilor agricole din campania de toamnă. Potrivit directorului economic al instituţiei, Radu Popescu, la prima instituţie agricolă a judeţului s-au înregistrat 356 de solicitări, suprafaţa pe care se va interveni cu maşini şi utilaje fiind de 44.641 de hectare. Cantitatea de motorină aprobată conform adeverinţelor eliberate este de 18,937 de litri, valoarea sprijinului financiar de care se bucură fermierii fiind de aproape 181.000 de lei(1,81 miliarde de lei vechi). Subvenţionaţi sunt 39 de litri pe hectar, solicitanţii trebuind să cultive o suprafaţă de minim 1 hectar. Cererile au avut ca termen limită de depunerea la DADR data de 30 octombrie 2009, motorina putându-se ridica, de la staţiile PECO, până la 15 noiembrie, inclusiv. Beneficiarii sunt producătorii agricoli, persoane fizice şi juridice, care înfiinţează culturi, aceştia trebuind să facă dovada dreptului de folosinţă a terenului în calitate de proprietar, arendaş, concesionar, moştenitor sau organizaţi în alte forme de exploatare; să înfiinţeze cel puţin 1 hectar de cultură de toamnă şi să nu fie debitor la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

29 octombrie 2009


Reclama la Porsche, acuzată de mesaj sexist
· Demersul publicitar incriminat aduce atingere imaginii şi demnităţii femeilor din România, ANES cerând retragerea din spaţiul media
Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi(ANES) cere Consiliului Naţional al Audiovizualului să dispună retragerea imediată din spaţiul media audiovizuale a reclamei la autoturismul Porsche, în care apare jurnalistul Mădălin Ionescu. Potrivit unui comunicat al ANES Suceava aceasta prezintă o femeie cu o ţinută vestimentară „seducătoare”, care se apropie de un autoturism şi se aşează pe scaunul din dreapta, în timp ce o voce de fundal afirmă: „Femeilor le place Porsche!”, iar replica bărbatului care de la volanul maşinii este: „Dar bărbaţii le conduc!”. „Din perspectiva ANES, modalitatea vizuală prin care femeia este reprezentată, precum şi mesajul audio folosit în reclamă reproduc un stereotip sexist la adresa femeilor, potrivit căruia, în general, resursele financiare şi materiale (în cazul de faţă un autoturism) sunt deţinute de bărbaţi, la care femeile pot avea acces doar prin apel la sexualitate”, se subliniază în comunicatul ANES, în care se precizează că demersul publicitar incriminat aduce atingere imaginii şi demnităţii femeilor din România. Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi (ANES) este o instituţie a administraţiei publice centrale din România, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), al cărui obiectiv principal constă în promovarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi asigurarea integrării active a perspectivei de gen în toate politicile şi programele naţionale.

Cu peste 8000 de euro vinde primăria un teren de 3 ari fără utilităţi
Aleşii municipali suceveni au aprobat vânzarea primelor suprafeţe de teren către tinerii în vârstă de până la 35 de ani, iniţial acestea fiind date gratuit pentru construirea de locuinţe din fonduri proprii. Este vorba despre 3 parcele, decîte 3ari fiecare, de pe Dealul Mănăstirii, în noul cartier la „Tinereţii”, suma de înstrăinare fiind e 34.653 lei, adică aproximativ 8200 euro. „Consider că este bine ca aceşti tineri să fie proprietari în adevăratul sens al cuvântului. Dacă până recent aceştia erau legaţi de acest teren, acum ei pot să facă ce vor cu casa lor”, declară edilul şef, Ion Lungu, suma fiind considerată una acceptabilă, având în vederea accesul la facilităţi. Şeful municipalităţii precizează că banii încasaţi vor fi orientaţi înspre cheltuielile cu introducerea utilităţilor, domnia sa dând asigurări că, zilele acestea, va fi funcţională alimentarea cu energie termică şi va fi ţinută licitaţia pentru alimentarea cu apă şi canalizare. Introducerea reţelelor de gaze naturale este abia în stadiul de studiu de fezabilitate, conducerea administrativului sperând ca, dat fiind numărul relativ mare de consumatori, să determine pe E-on Gaz să facă investiţia din fonduri proprii. Cartierul „Tinereţii”, în care se ridică noile locuinţe, se situează în zona periurbană a municipiului Suceava, la ieşirea din Burdujeni înspre Botoşani. În zonă, în scopul satisfacerii unui număr cât mai mare de cereri de construire de locuinţe proprietate privată, Consiliul Local a validat trei terenuri disponibile la Legea nr.15/2003. Acestea au o suprafaţă de 70.000 metri pătraţi, 27.000 metri pătraţi şi, respectiv, 10.000 de metri pătraţi. Până acum au fost aprobate 270 de cereri, titularii, tineri de până la 35 de ani ,primind în folosinţă gratuită câte 300 de metri pătraţi fiecare.

Reabilitarea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare costă peste 7 miliarde de lei vechi
Proiectul de hotărâre privind studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici de reabilitare a monumentului ecvestru al lui Ştefan cel Mare a trecut ieri de votul consilierilor locali suceveni. Grupul statuar a fost dezvelit la 16 septembrie 1977, înscriindu-se într-un program de dezvoltare a artei monumentale din judeţul Suceava întocmit în 1974 şi având ca scop omagierea descălecătorilor şi întemeietorilor de ţară. Pentru statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, la concursul din februarie 1975 au fost prezentate 17 propuneri, fiind aleasă cea a sculptorului Iftimie Bîrleanu. De-a lungul timpului, sub acţiunea factorilor naturali, intervenţiei antropice, dar şi ca urmare a lipsei lucrărilor de întreţinere, monumentul s-a deteriorat, aflându-se într-o evidentă stare de degradare. Astfel, s-au înregistrat exfolieri ale placajelor, lăsarea platformei soclului şi destabilizarea basoreliefului, existând risc de prăbuşire a tuturor acestor componente. Valoarea totală a investiţiei de reabilitare este de 735.000 de lei, lucrările urmând a dura 12 luni. Intevenţia nu va afecta autenticitatea monumentului, materialele de finisaj fiind similare celor folosite iniţial. În primenire vor intra spaţiile verzi şi iluminatul public din preajmă, în zonă fiind montate mai multe elemente de mobilier urban. Municipalitatea speră să atragă o parte din suma necesară de la Ministerul Culturii.

Încă 5 miliarde de lei din vistieria locală pentru unităţile de cult sucevene
· În luna mai a acestui an, de la buget s-au disponibilizat încă 1,2 milioane de lei, banii ajungând la 13 parohii şi biserici
O sumă de 500.000 de lei din vistieria comună ia calea finanţării nerambursabile a unor investiţii la unităţi de cult de pe raza municipiului Suceava, în baza a proiectelor depuse la primărie. Potrivit legii, fondurile publice se acordă pentru activităţi non-profit de interes local, câştigătorii proiectelor fiind stabiliţi de către o comisie de evaluare, iar mărimea finanţării fiind aprobată în plenul deliberativului municipal. Beneficiare sunt 8 parohii şi Cultul creştin după evanghelie, cea mai consistentă sumă, de 72.000 de lei ajungând la parohia „Sfântul Andrei” din Burtdujeni, iar cea mai mică, de 15.000 de lei, la parohia „Adormirea Micii Domnului”. „Este, în mare parte, vorba despre sume destinate finalizării unor noi lăcaşuri de cult şi, de asemenea, pentru conservarea altor existente şi, aici, mă refer, în special, la Biserica Sfânta Înviere”, a spus dl. Lungu. În urma proiectelor depuse şi evaluate, în luna mai a acestui an, „cultele” sucevene s-au mai ales cu încă 1,2 milioane de lei, banii ajungând la 13 parohii şi biserici cu lucrări de reabilitare sau în vederea finalizării construirii unor lăcaşurilor religioase.

De la bugetul local,
Fonduri de 30.000 de lei pentru „Bucovina tradiţiilor laice şi religioase”
În şedinţa Consiliului Local de ieri, aleşii municipali au aprobat un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 30.000 de lei Fundaţiei culturale „Balada. „În cadrul acesteia activează copii deosebit de talentaţi care cred că merită sprijiniţi”, a spus şeful administraţiei locale, Ion Lungu. Fondurile sunt alocate în baza asocierii statuate cu acest prilej, banii fiind destinaţi implementării, în noiembrie, a proiectului „Bucovina tradiţiilor laice şi religioase”. În cadrul Fundaţiei funcţionează Ansamblul folcloric de copii şi tineri "Balada Bucovinei".Acesta a fost constituit în anul 1990 din iniţiativa şi în urma eforturilor dirijorului şi folcloristului George Sîrbu, ca o încununare a activităţii de peste 40 de ani a maestrului în Ansamblul profesionist de folclor "Ciprian Porumbescu" din Suceava. Ansamblul folcloric de copii şi tineri "Balada Bucovinei", este cunoscut printr-o îndelungată activitate şi numeroase turnee în ţară şi străinătate. Legea administraţiei publice locale consacră posibilitatea cooperării sau asocierii autorităţii municipale cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii sau proiecte de interes local.

28 octombrie 2009

Zestrea bucovinenilor, motiv de dispută politică între PSD şi PD-L
· Consilierii judeţeni social-democraţi au votat împotriva proiectului de promovare a tradiţiilor propus de SRT, pe motiv că acesta ar putea fi folosit în campania electorală
Aleşii judeţeni au votat împotriva proiectului de asociere dintre Consiliului Judeţean Suceava şi Societatea Română de Televiziune(SRT), precum şi a participării executivului cu 25.000 lei la realizarea a 8 documentare de promovare a valorilor spirituale sucevene în cadrul proiectului „Zestrea românilor”. Consilieri PSD au cerut ca proiectul să nu înceapă din această toamnă, ci să demareze de la începutul lunii ianuarie 2010, astfel încât să acţiunile derulate să nu fie folosite în scop electoral. Aceştia au mai invocat că nu există un contract de asociere şi că nu se ştie pe ce se vor duce banii. Preşedintele Gheorghe Flutur a susţinut că zestrea bucovinenilor trebuia pusă mai de mult în valoare şi că apropiatele sărbători de iarnă reprezintă un bun prilej de promovare a datinilor şi tradiţiilor din judeţul Suceava. „Ar fi păcat să nu fim atenţi în ultimul trimestru al anului, pentru a pune în valoare ceea ce noi avem”, a reliefat dl. Flutur, adăugând că programul general se va desfăşura în 2010. Societatea Română de Televiziune, prin Direcţia „Programe” a TVR 2, derulează, de peste opt ani, un proiect de promovare a culturii tradiţionale româneşti, la nivel naţional, european şi chiar mondial, prin producerea de documentare axate pe consemnarea ritualurilor de trecere şi a obiceiurilor tradiţionale legate de sărbătorile de peste an, meşteşuguri lor şi arhitecturii ţărăneşti etc. Până acum, proiectul s-a realizat în 10 judeţe ale României, atenţia a TVR îndreptându-se în special către “Bucovina arhaică”, zonă etno-folclorică, culturală şi turistică valoroasă, păstrătoare a unui inestimabil tezaur etno-cultural, a unor vestigii arheologice, monumente istorice şi culturale sub patrimoniul UNESCO, loc de baştină a numeroase şi valoroase personalităţi istorice, culturale şi tehnice.

PRM prezintă cotările votului la bursa electorală
· La ţară un vot se cumpără cu 50 de lei, iar la oraş cu 100 de lei

La prezidenţialele din noiembrie, votul unui sucevean din mediul rural costă 50 de lei, iar cel a unui locuitor de la oraş este plătit cu 100 de lei, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei. Ex-senatorul de Suceava spune că a primit aceste semnale din teritoriu şi că nu are niciun motiv să nu le dea credit, din moment ce o piaţă similară a funcţionat şi la alegerile uninominale din vară. „Noi nu avem bani să cumpărăm voturile oamenilor, iar cei care îşi vând conştiinţa pe câţiva lei, nici nu mai pot fi numiţi oameni, ci un fel de scursură a societăţii omeneşti”, relevă dl Acatrinei. Liderul judeţean al Partidului România Mare susţine că aceasta este maniera prin care unele formaţiuni politice înţeleg să obţină sufragiile electorilor şi se miră că organele abilitate ale statului nu-şi fac treaba. „Grav este că se permite aceste lucru şi că nimeni nu se sesizează”, explică Gheorghe Acatrinei, adăugând că fraudarea la urne şi deturnarea votului reprezintă un atac la adresa democraţiei.
Teren pentru viitorul complex sportiv al Sucevei
Municipalitatea speră ca, de la anul, să demareze lucrările pentru construirea unui complex sportiv de mari dimensiuni la marginea oraşului. Intenţia a fost reiterată ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, de către primarul Ion Lungu, domnia sa precizând că de Senat a trecut o iniţiativă prin care reşedinţei de judeţ, i se atribuie, în acest sens, o suprafaţă de 12 hectare aflată la ieşirea din reşedinţa de judeţ, înspre municipiul Fălticeni, pe un teren al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Dl. Lungu şi-a exprimat speranţa că demersul va avea succes şi la Camera Deputaţilor, astfel încât o sumă cu această destinaţie să fie prinsă în bugetul local pe 2010. Procedurile pentru obţinerea terenului au fost iniţiate în urmă cu mai mult timp, însă acestea nu avut trecere la executivul din legislatura trecută, dar nici la cabinetul Boc. Şeful administraţiei sucevene spune că în plan este amenajarea unui stadion, ridicarea unei săli polivalente, realizarea a unui bazin de înot acoperit, dar şi a mai multor parcări. Finanţarea ar urma să fie asigurată din resursele financiare ale primăriei, cu bani de la Compania Naţională de Investiţii, dar şi în urma perfectării unui parteneriat public privat. „Chiar zilele trecute am avut întrevederi cu potenţiali investitori în domeniul sportiv, respectiv într-o sală polivalentă”, subliniază primarul Ion Lungu, adăugând că este un proiect de anvergură şi că este de dorit ca acestuia să i se pună bazele cât mai rapid cu putinţă.
Intră în linie dreaptă demersurile pentru construirea Centrului de susţinere a tradiţiilor bucovinene
· Obiectivul va fi ridicat prin fonduri POR, la rând venind modernizarea străzilor, reabilitarea zonei centrale a urbei şi înfiinţarea de parcări subterane
Licitaţia pentru întocmirea proiectului de ridicare a Centrului de susţinere a tradiţiilor bucovinene a fost câştigată de firma suceveană Arhitectura Grafica Design. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a declarat, într-o conferinţă de presă că, venind cu o ofertă de 99.000 de lei, societatea în cauză a surclasat alte 4 competitoare. Imobilul va fi materializat în cadrul finanţării din Programul Operaţional Regional(POR), pe care municipiul reşedinţă este îndrituit să o acceseze în calitate de pol de dezvoltare urbană. Dl. Lungu precizează că este vorba despre o construcţie cu destinaţie culturală, care se va înălţa pe locul vechii centrale de amoniac care asigura funcţionarea Patinoarului artificial Suceava. Imobilul va avea va avea parter, 3 etaje şi mansardă. La parter vor funcţiona birourile administrative, la etajul 1 centrul expoziţional, la etajele 2 şi 3 atelierele de creaţie, iar la mansardă sala de conferinţe. Prin POR, dar şi din alte surse financiare, se are în vedere reabilitarea mai multor străzi din municipiu, modernizarea pasajului CFR Burdujeni, realizarea de parcări subterane, modernizarea de parcuri, precum şi înfiinţarea unui sistem de supraveghere cu camere video a zonelor cu potenţial infracţional. Valoarea totală a fondurilor ce vor fi accesate prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor” este de 28,8 milioane de euro, eligibile fiind 23,4 milioane de euro. Pentru demararea proiectului, în bugetul local pe anul viitor se vor prinde, cu această destinaţie, până la 3 milioane de lei. În acelaşi scop, Ministerul Dezvoltării Regionale va asigura un avans de 3 milioane de euro. Pe 4 noiembrie vor fi ţinute alte două licitaţii, respectiv cel pentru proiectarea lucrărilor de modernizare a străzilor şi cel de reabilitare a zonei centrale a urbei, cu înfiinţarea, în acelaşi perimetru, a unor parcări subterane.

Din cauza prevederilor legale proaste,
Anveloparea termică este executată de firme incapabile
· Primarul Ion Lungu cere modificarea Legii achiziţiilor publice, care permite ca lucrările să fie câştigate de societăţi cu ofertă cu mult sub preţul de pornire al licitaţiei şi cu muncitori puţini şi prost calificaţi
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu cere modificarea Legii achiziţiilor publice. Şeful administraţiei locale recurge la acest gest după ce, în urma uni comandament, s-a constat că, deşi trebuiau să demareze lucrările de reabilitare termică a blocurilor încă de pe 15 octombrie, o serie dintre executanţi nu au intrat în frontul de lucru nici până acum. Dl. Lungu spune că actualele prevederi legale permite ca licitaţiile să fie câştigate de firme care vin cu ce mai mică valoare a lucrărilor, nepunându-se accent nici pe efectivele de muncitori şi pregătirea acestora. „Pe viitor, trebuie făcut ceva şi modificată Legea achiziţiilor publice. Principalul criteriu de atribuire este preţul cel mai mic şi, venind cu fel de fel de motivaţii, că au materiale în stoc şi că forţa de muncă este ieftină, firmele câştigă licitaţiile. Însă, atunci când trebuie să treacă efectiv la treabă, se vede că nu au acest efectiv numeric şi calificat. Ar fi de dorit să fie introduse şi alte criterii, de genul dotării şi al asigurării mânii de lucru, implicit să se elimine preţul cel mai mic şi cel mai mare şi să se ia în considerare un preţ mediu”, relevă edilul şef. Ion Lungu menţionează că autoritatea locală nu are nicio bază legală pentru a respinge ofertanţii cu pricina, iar dacă ar face-o, aceştia ar putea să conteste decizia, să obţină câştig de cauză, iar demararea execuţiei să fie amânată cu luni întregi. Municipalitatea suceveană a semnat de ordine de începere a lucrărilor de anvelopare termică a 16 blocuri, la marea lor majoritate acestea fiind în stare incipientă. Edilul şef atrage atenţia că este obligatoriu ca execuţia să fie finalizată în acest an, în caz contrar fondurile alocate de la centru riscă să se întoarcă la bugetul de stat. „Banii de la bugetul de stat nu se reportează de la un an alt la altul, de ceea le-am cerut constructorilor să aducă muncitori şi să termine lucrările. Dacă nu le fac până la final de an, nu le mai pot garanta că-şi vor încasa banii, cel puţin cei alocaţi de la bugetul de stat”, accentuează primarul, adăugând că o firmă şi-a luat în sarcină 3 blocuri şi nu reuşeşte să lucreze corespunzător la niciunul dintre ele. Programul de creştere a eficienţei energetice a locuinţelor este finanţat în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de la beneficiari.

27 octombrie 2009










Dosarul „Asfaltul electoral” se întoarce
· Conducerea democrat-liberală a Consiliului Judeţean acuză că în 2008, înaintea alegerilor locale din iunie, executivul PSD a făcut lucrări nebugetate, precum şi în absenţa contractelor, pe 12 drumuri judeţene
· „Cineva va trebuie să răspundă şi vă asigur eu că vom merge până în pânzele albe, astfel încât să răspundă cei care au greşit”, a declară şeful administraţiei judeţene PD-L, Gheorghe Flutur

Preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a avertizat ieri, în plenul şedinţei ordinare a deliberativului, că nu ezită să facă toate demersurile necesare pentru ca bănuiţii vinovaţi de turnarea ilegală de covoare asfaltice în campania electorală de la localele din vara lui 2008 să fie aduşi în faţa instanţei. Preşedintele Flutur a lansat acest semnal după ce alesul judeţean social-democrat Mihai Grozavu, membru al Adunării Generale a Acţionarilor(AGA) de la societatea „Drumuri şi Poduri”, solicitase un raport asupra situaţiei economico-financiare a firmei la care unic acţionar este Consiliul Judeţean. Dl Grozavu a spus că, în 2005, unitatea a avut profit de 4,3 milioane de lei, în 2006-de 4,6 milioane de lei, în 2007-de 5,1 de milioane de lei, iar în semestrul întâi din 2008-de 8,5 milioane de lei. Aceasta pentru ca, în al doilea semestru al aceluiaşi an, să se consemneze pierderi de 4,6 milioane de lei, iar în 2009- de 3,2 miliarde de lei. „Nu ştim nici noi unde se vrea să se ajungă. Dacă se intenţionează ca societatea să fie vândută, măcar să o vindem în condiţii avantajose, în absenţa pierderilor”, a subliniat consilierul judeţean PSD, adăugând că nu este autorul unei intevenţii politice, atât AGA, cât şi conducerea „Drumuri şi Poduri”, dorind scoatere societăţii din necaz. Mihai Grozavu a reliefat că, date fiind acestea, nu are de gând „să dea cu subsemnatul pentru 10 lei indemnizaţie pe lună în calitate de membru AGA”.
· Starea economică necorespunzătore a firmei este pusă pe a seama aprobării cu întârziere a bugetului de stat condiţii în care licitaţiile s-au făcut cu întârziere, iar numărul contractelor a fost mai mic
Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a remarcat că intenţia celor de la PSD este de a arăta că, imediat după instalarea la conducerea Consiliului Judeţean a domniei sale, „Drumuri şi Poduri” a început a merge rău. Dl. Flutur a ţinut să puncteze că, în prima parte a lui 2008, înaintea alegerilor locale din iunie, pe 12 drumuri judeţene s-au făcut lucrări fără ca acestea să fie prinse în buget, precum şi în absenţa contractelor legale. Preşedintele Flutur a pus în vederea că aceste nereguli fac obiectul unui dosar al DNA şi că se va merge până la capăt, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Constantin Cadariu, a reliefat că societatea „Drumuri şi Poduri” are datorii de 9,2 milioane de lei către furnizori, în timp ce debitele beneficiarilor către firmă sunt de 6,8 milioane de lei. Mare parte dintre aceştia din urmă sunt instituţii publice şi administraţii publice locale, iar pe fondul crizei economice, cu toţii se află în jenă financiară. În perioada care vine, „Drumuri şi Poduri” va emite facturi de 6,6 milioane de lei pentru lucrări executate în baza contractelor încheiate. La jumătatea acestui an, firma avea pierderi de 3,1 milioane de lei, cifra de faceri netă ridicându-se la 9,5 milioane de lei, comparativ cu 22,4 milioane lei în intervalul corespunzător al anului 2008. Adjunctul şefului executivului judeţean susţine că această stare de fapt este urmare a aprobării cu întârziere a bugetului de stat, implicit a bugetelor judeţene, condiţii în care licitaţiile s-au făcut cu întârziere, iar numărul contractelor a fost mai mic.
· Mulţi beneficiari ai societăţii au fost acţionaţi în instanţă, însă din cauza lipsei de lichidităţi la datornici, sumele cuvenite nu pot fi recuperate
Dl. Cadariu susţine că potrivit raportului de audit financiar al cenzorilor, în martie-iunie 2008 s-au realizat intervenţii la 12 drumuri judeţene, neexistând alocare financiară din partea Direcţiie de Drumuri din cadrul Consiliului Judeţean, iar în lipsa procedurilor de achiziţie publică, nu s-a încheiat nici contractul aferent între această structură şi firma „Drumuri şi Poduri”. „Nu au fost îndeplinite nici celelalte formalităţi cerute de lege, adică nu s-a dat ordin de începere a lucrărilor, nu s-au încheiat procese verbale de predare a amplasamentelor şi nu au existat procese verbale pentru fazele determinate ale execuţiei – dacă aceasta s-a făcut – vizate de Inspectoratul în Construcţii”, evidenţiază vicepreşedintele Consiliului judeţean, subliniind că, nici la această dată lucrările respective nu sunt facturate, cauza constând neîntrunirea condiţiilor legale pentru realizarea lor. Daniel Constantin Cadariu susţine că înregistrarea cu întârziere în contabilitate a veniturilor respective, în condiţiile în care acestea nici măcar nu pot fi încasate, a generat, în numele societăţii „Drumuri şi Poduri”, importante obligaţii cu TVA, impozitul pe venit şi impozitul pe dividende. Domnia sa informează că foarte mulţi dintre beneficiarii firmei au fost acţionaţi în instanţă, într-o serie dintre procese s-a ajuns la executare silită, însă, din cauza situaţiei falimentare a datornicilor sau a lipsei de lichidităţi la administraţiile locale, sumele cuvenite nu pot fi recuperate. „În momentul de faţă, societatea nu este în pericol de a-şi închide activitatea, dar există o serie de aspecte care pot genera probleme în viitor”, a conchis dl. Cadariu.
· Preşedintele Flutur le aminteşte social-democraţilor despre eşecul cu Proiectul „Suceava –Utilităţi şi mediu la standarde europene”
La rându-i, alesul PSD, Petru Ştirbu, a arătat că cifra medie de afaceri a firmei de „Drumuri şi Poduri” a fost, în anii anteriori, de circa 50 de milioane de lei, cu o contribuţie la bugetul judeţean de circa 13 milioane de lei anual, nefiind vorba, nicidecum de pierderi, ca în prezent. „Totul venea de la cifra de afaceri. Vedem care este aceasta acum şi trebuie să spunem cine a greşit”, a iterat Ştirbu, care a opinat că de vină este managementul de la societatea de „Drumuri şi Poduri”. Preşedintele Gheorghe Flutur a considerat că intervenţia lui Petru Ştirbu are conotaţie politică, găsind de cuviinţă să le aducă aminte social-democraţilor despre insuccesul cu Proiectul „Suceava –Utilităţi şi mediu la standarde europene”, care „a fost extraordinar de performant”. „S-a nenorocit judeţul acesta cu 200 de milioane de euro şi stăm pe la Ministerul Justiţiei să-l descâlcim. Sunt 12 drumuri la care DNA face cercetări, pentru că s-a turnat asfalt în perioadă de alegeri. O să creadă cineva că acum este apocalipsul, iar înainte a fost totul perfect. Or, nu este aşa şi vă dăm şi dovezile. Dar, cineva va trebuie să răspundă şi vă asigur eu că vom merge până în pânzele albe, astfel încât să răspundă cei care au greşit”, a conchis şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur.

Suceava, pe lista neagră a proiectelor ISPA cu grad ridicat de risc
· Dacă nu se va face o monitorizare acerbă, se va se va intra în criză de timp, iar banii s-ar putea întoarce la UE
Municipiul Suceava este în vizorul reprezentanţilor Uniunii Europene în România, figurând pe lista neagră a proiectelor de alimentare cu apă cu grad ridicat de risc. Aşa s-a subliniat ieri, în cadrul comandamentului cu responsabilii din cadrul proiectului ISPA, reprezentatul consultantului evidenţiind că întârzierea execuţiei este urmare a lisei forţei de muncă şi resurselor insuficiente. Acesta a atenţionat că, dacă nu se va face o monitorizare acerbă, „la un moment dat toate pârghiile se vor epuiza” şi se va se va intra în criză de timp. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, recunoaşte că există probleme şi că acestea sunt generate şi de insuficienta implicare a unui constructor. „Din păcate lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, pentru că nu există forţă de muncă suficientă. Am o profundă dezamăgire faţă de firma TMUCB Bucureşti. Sincer, la început, m-am bucurat că a câştigat acest contract o firmă mare românească, în detrimentul uneia străine. Din păcate aceasta nu mai există la Suceava, mandatându-i pe cei de la filiala din Iaşi. Sper, în cele din urmă, progresăm şi pe linie de alimentare cu apă”, arată Ion Lungu. Domnia sa precizează că în ultimele 5 luni s-au făcut progrese, însă lucrurile nu merg, totuşi, aşa cum ar trebui. De aceea, comandamentele cu factorii responsabili vor fi ţinute în fiecare zi, o reziliere a contractului cu executantul fiind de natură să ducă la pierderea banilor europeni. Dl. Lungu reliefează că trebuie respectat graficul intervenţiilor, termenului de finalizare asumat fiind decembrie 2010. Valoarea totală a investiţiilor din cea dintâi etapă a Programului ISPA se ridică la 52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României şi 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi ERG Termrom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeifer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea staţiei de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa şi are valoarea de 3,16 milioane euro.

Aleşii PSD au împiedicat, din nou, intenţia Consiliului Judeţean de a înstrăina bunuri din patrimoniul propriu
· „Probabil că, în felul acesta, PSD speră că blochează executivul judeţean, că ne blochează cu proiectele”, spune şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur
Consilierii PSD au votat împotriva proiectelor de hotărâre vânzării unor bunuri mobile din patrimoniul judeţului. În şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean, aceştia nu şi-au dat votul pentru înstrăinarea a unor clădiri şi terenuri din Suceava, Fălticeni şi Cîmpulung Moldovenesc. Opţiuni favorabile s-au obţinut din partea celor 17 aleşi PD-L, însă, fiind vorba despre angajarea patrimoniului, era nevoie de două treimi din votul membrilor legislativului. De altfel, nu este pentru prima oară în care social-democraţii „trântesc” iniţiativa conducerii democrat-liberale a executivului. Spre exemplu, în cele dintâi municipii este vorba despre vânzarea unui teren de 6654 de metri pătraţi de lângă Cabana „Căprioara” şi a unor spaţii de depozitare şi unei suprafeţe de 7600 de metri pătraţi din municipiul Fălticeni. Opozanţii au invocat preţul mic de scoatere la licitaţie, respectiv de circa 190.000 de lei pentru obiectivul de la Adâncata, 400.000 de lei pentru construcţiile de la Fălticeni şi 461.000 de lei în cazul terenului aferent acestora din urmă. Ieri, la intervenţia unui consilier PD-L dornean, de succes s-a bucurat proiectul privind vânzarea unui teren de 113 de metri pătraţi din municipiul staţiune, susţinătorul spunând că pe suprafaţa în cauză tronează o coşmelie. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte terenul de la Cîmpulung Moldovenesc, propus pentru înstrăinare, s-a reclamat că, în cartea funciară, acesta figurează ca proprietate a primăriei locali, acesta fiind dat în concesiune unei fundaţii. „Nu m-am baza niciodată pe sprijinul PSD, care a fost – zice-se - partener de guvernare cu noi, însă nu şi la Suceava. Am încercat, încă o dată, să valorificăm o parte din bunurile, din terenurile judeţului, care stau şi nu se face nimic cu ele. S-a văzut reacţia, nu doresc aşa ceva. De fapt, PSD nu doreşte nimic. Probabil că, în felul acesta, speră că blochează executivul judeţean, că ne blochează cu proiectele”, subliniază dl. Flutur. Consiliul Judeţean Suceava scoate la bătaie 13 terenuri şi clădiri, autorităţile judeţene considerând că vânzarea acestora poate constitui o importantă sursă de venituri la bugetul local. Bunurile din domeniul privat ar putea fi înstrăinate prin procedura licitaţiei publice, regula generală în materia vânzării. Evaluarea acestora a fost făcută de o comisie de specialişti, desemnaţi, de asemenea, prin licitaţie.

Încă o repriză de frig pentru sucevenii riverani punctelor termice modernizate
· Firmele angrenate nu respectat nici ultimul termen asumat, personalul TESA de la Termica fiind scos din birouri pentru a-i împinge pe muncitori de la spate
· Dacă apă caldă şi căldura nu va fi furnizată până la finele săptămânii, constructorii vor fi penalizaţi financiar şi nu vor mai putea participa la licitaţiile organizate de primărie
Firmele care lucrează la reabilitarea reţelelor secundare de transport al agentului termic şi punctelor termice au fost somate ieri, în cadrul comandamentului săptămânal de la Primărie, să ia toate măsurile necesare pentru încheia lucrările înainte de sfârşitul săptămânii în curs. Primarul Ion Lungu a luat această atitudine după ce reprezentanţii executanţilor nu au asigurat condiţiile de furnizare a apei calde şi căldurii în dimineaţa zilei de miercuri, aşa cum s-au angajat anterior. Prejudiciaţi de neonorarea promisiunii sunt sucevenii branşaţi la punctele termice „Cuza Vodă 6”. „Zamca 5” şi „Obcini 1”, la care, deşi execuţia este pe final, aceasta nu a fost dusă la capăt la termen din cauza efectivului insuficient de muncitori. Edilul şef şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acest lucru, punându-le în vedere constructorilor că se apropie 1 noiembrie, vremea se răceşte, iar lumea îi blestemă pe şefii executivului pe motiv că suferă de frig în case. Primarul Lungu a apostrofat pe două dintre firmele în cauză, atenţionându-le că, în cazul în care nu-şi vor onora obligaţiile asumate până cel târziu la finele acestei săptămâni, va trece la aplicarea sancţiunilor pecuniare din contractul de execuţie. De asemenea, şeful municipalităţii le-a spus reprezentanţilor societăţilor respective că, dacă mai continuă în acest mod, riscă să nu mai fie primite să participe la licitaţiile ţinute de administrativul local. „Din punctul meu de vedere, ultimul termen pentru a avea toţi cetăţenii din municipiul Suceava apă caldă şi căldură este sfârşitul acestei săptămâni, după care voi pune în aplicare acele penalităţi prevăzute în contracte. Am cerut să se lucreze, pe tronsoane, orice bloc sau scară de bloc racordată fiind un câştig”, a spus ocupantului fotoliului din Areni, menţionând că, în zilele următoare se vor face presiuni pe constructori, astfel încât termenul să nu mai fie decalat. Ion Lungu a solicitat conducerii Termica, beneficiarul lucrărilor, să scoată pe teren şi personalul TESA, să monitorizeze şi „să-i împingă de la spate pe muncitori” .

26 octombrie 2009

Dacă nu se încadrează în termen,
Constructorii de la reabilitarea termică riscă sancţiuni pecuniare
· Orice abatere de la termenul limită de 30 noiembrie se poate lăsa cu retragerea fondurilor alocate municipiului Suceava de la bugetul de stat
Conducerea municipalităţii cere constructorilor din programul de creştere a eficienţei energetice a locuinţelor să înteţească ritmul lucrărilor. Edilul şef Ion Lungu s-a întâlnit cu reprezentanţii firmelor care au câştigat licitaţiile pentru atribuirea execuţiei, cerându-le acestora să se apuce serios de treabă, mai ales că, deşi predarea amplasamentelor s-a făcut de la 15 octombrie, unele din societăţi au intrat cu întârziere în frontul de lucru. Primarul le-a atras atenţia executanţilor că, în cazul în care vor trage de timp, nu va ezita să apeleze la sancţiuni pecuniare. Ion Lungu le-a pus în vedere acestora că va lua măsuri dacă lucrările nu vor fi gata până cel târziu la finele lunii noiembrie. Demersul este justificat şi prin aceea că orice abatere de la acest termen se poate lăsa şi cu retragerea fondurilor alocate municipiului de la bugetul de stat. „Am avut o întâlnire cu constructorii care lucrează la reabilitarea blocurilor şi le-am spus că, dacă nu termină până la 30 noiembrie, riscă să nu-şi primească banii. Nu putem să mai amânăm acest termen, pentru că nu vom mai beneficia de banii de la Guvern”, subliniază dl Lungu. Domnia sa spune că în stadiu avansat sunt două dintre blocurile de locuinţe de pe strada „Mihai Viteazu”, la care termo-sistemul este deja finalizat. Ion Lungu mai menţionează că săptămâna trecută a avut intervenţii în capitală, de unde a obţinut promisiuni de alocare, în vederea plătirii constructorilor, a 1,8 milioane de lei în luna noiembrie şi a încă 1,9 milioane lei în decembrie. În reşedinţa de judeţ sunt cuprinse în programul de anvelopare termică 16 blocuri, suma aprobată prin hotărâre de guvern pentru 2009 fiind de 4,4 milioane de lei. Programul de reabilitare termică este finanţat în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de la beneficiari. Programul naţional privind creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe urmăreşte reducerea consumului de energie şi asigurarea unui climat termic corespunzător în interiorul apartamentelor.
De cel târziu miercuri dimineaţă.
Apă caldă şi căldură pentru toţi sucevenii
Doar sucevenii racordaţi la 2 dintre cele 5 puncte termice aflate în lucrări de modernizare au primit apă caldă şi căldură la termenul promis de 25 octombrie. Este vorba despre locuitorii din cartierele Zamca şi „George Enescu”, care au avut norocul de a se bucura de respectivele utilităţi după 10 zile de la data la care acestea trebuiau să ajungă în apartamente. Pentru restul de 3 punte termice în reabilitare, conducerea administrativului sucevean dă asigurări că reluarea furnizării agentului termic se va face începând de marţi. Şeful municipalităţii, Ion Lungu, arată că întârzierile sunt urmare a faptului că execuţia a demarat în urma celei de la magistralele de termoficare, o parte din vină având şi constructorii, care, în bună tradiţie, lasă totul pe ultima sută de metri. Primarul spune că, în ciuda faptului că s-a lucrat chiar şi duminică, punctele termice „Obcini 5”, Cuza Vodă 6” şi „Tipografiei” nu au putut fi reintroduse în sistem. „Nu s-a lucrat cu seriozitate atunci când trebuia, însă ultimul termen este ziua de marţi. Sper ca firmele de construcţii să se ţină de cuvânt, iar cel târziu miercuri dimineaţa, toţi locuitorii municipiului să beneficieze de apă caldă şi căldură”, a declarat primarul Lungu. Reamintim că, în urmă cu o săptămână, directorul general al societăţii comerciale Termica, Constantin Plăcintă, spunea că termenul de 25 octombrie este unul optimist, domnia sa fiind de părere că o generalizare a furnizării apei calde şi căldurii la nivel de municipiu ar putea avea loc abia de la 1 noiembrie.
Tranşeele din Suceava vor dispărea într-o lună
Şanţurile de la lucrările de reabilitare a sistemului centralizat de încălzire vor dispărea cu totul abia la finele lunii noiembrie. Cel puţin aşa susţine edilul şef Ion Lungu, care spune că trebuie profitat de condiţiile meteorologice favorabile, astfel încât până la venirea îngheţului să poată fi executate betonări şi asfaltări. Prioritate au bulevardele şi străzile centrale, astfel încât traficul din urbea reşedinţă de judeţ să revină la normal. Primul gospodar al urbei evidenţiază că, în vederea efectuării de lucrări de calitate, trebuie parcurse unele etape obligatorii. Domnia sa consideră că „graba strică treaba”, pentru acoperirea unui şanţ fiind necesare intervenţii care pot dura şi până la 10 zile.
Primarul a dat ca exemplu negativ reabilitările de pe strada „Traian Vuia” şi de pe Calea Unirii, artere pe care, din cauza tasării insuficiente a materialelor de adaos, asfaltul s-a lăsat şi necesită noi reparaţii. „Readucerea terenului afectat la starea iniţială este o prioritate pentru primărie. Aceasta merge greu, însă avem la dispoziţie toată luna noiembrie. Vrem să facem lucrări de calitate, iar în acest sens trebuie să respectăm unele operaţiuni obligatorii care durează şi până la 10 zile la un canal. Este vorba despre balastări şi tasări repetate, pentru ca, abia la final, să se facă betonarea sau asfaltarea”, evidenţiază Ion Lungu.
Judeţul Suceava, supremaţia pe ţară la autorizaţii de construire pentru locuinţe rezidenţiale
·
Cele mai multe locuinţe au fost terminate la sate, toate având la bază fonduri private ale persoanelor fizice şi fiind executate în regie proprie
Sucevenii solicită mai puţine autorizaţii de construire comparativ cu un an în urmă. Potrivit unei recente informări a Direcţiei Judeţene de Statistică, în august 2009 în judeţul Suceava au fost eliberate un număr de 340 de autorizaţii, consemnându-se o creştere de 3,3% comparativ cu iulie, însă şi o scădere de 12,1% faţă de luna omoloagă a anului 2008. Din totalul din august, 26,8% din autorizaţii s-au dat în mediul urban, iar 73,2% în cel rural. Conform sursei citate, judeţul Suceava se află pe primul loc pe ţară, deţinând 7,3% din numărul total al autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna august 2009. Suceava deţine prima poziţie şi la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est(31,0% din documentele de autorizare), urmat fiind de judeţele Neamţ(18,2%), Bacău(16,2%), Iaşi(16,2%), Vaslui(9,5%) şi Botoşani (8,9%).
În trimestrul al doilea al acestuia an, în judeţul Suceava au fost terminate un număr de 762 locuinţe, cu 203 locuinţe mai multe faţă de trimestrul întâi(36,3%), dar şi cu 61 locuinţe în plus , raportat la perioada similară din 2008(+8,7%). Ponderea cea mai mare a locuinţelor terminate în trimestrul II al anului 2009 s-a înregistrat în mediul rural, 474 locuinţe, la oraş fiind date gata 288 locuinţe. Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că toate unităţile de locuit au la bază fonduri private ale persoanelor fizice, imobilele fiind executate în regie proprie.

25 octombrie 2009


Pensionarii suceveni nu mai fac mofturi la biletele de tratament
· Gradul de valorificare a acestora este de aproape de 100%, vârstnicii plecând şi în staţiuni altă dată refuzate
Casa Judeţeană de Pensii Suceava a înregistrat, până acum 11.262 de cereri de bilete de tratament. Potrivit Nicoletei Savu, director la Casa Judeţeană de Pensii, gradul de valorificare al acestora este 98,45%, cele mai solicitate staţiuni fiind Vatra Dornei, Bălţăteşti, Nicolina, Olăneşti, Felix, precum şi cele de pe litoral. „Dacă în anii trecuţi nu toate staţiunile la care erau disponibile bilete de tratament, trezeau şi interesul pensionarilor, precum cele de la Sângeorz Băi, Amara, Tîrgu Ocna, actualmente se poate spune că gradul de valorificare a biletelor este aproape de 100%”, relevă dna Savu, adăugând că pensionarii care merg la tratament cu unul dintre biletele puse la dispoziţie de CJP Suceava contribuie la cheltuieli doar cu jumătate din cuantumul pensiei lunare. Directorul Nicoleta Savu aminteşte că, pe parcursul unui an calendaristic, fiecare pensionar are dreptul la un singur bilet de tratament balnear. Biletele sunt destinate vârstnicilor care au calitatea de pensionar, de asigurat al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sau de beneficiar al prevederilor cu caracter special. Alte criterii au în vedere existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale, numărul locurilor disponibile la tratament, finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea anuală. Se ia în considerare, de asemenea, ordinea de depunere a cererilor, prin care se solicită bilete de tratament balnear, în limita repartiţiei pe serii, staţiuni sau unităţi de cazare. Sejurul include 18 zile, cu trei mese zilnic, plus tratament şi cazare în locaţii de două sau trei stele.

Peste 52.000 de pensionari primesc gratuit zahăr şi făină din stocurile de intervenţie comunitară
· De sprijin beneficiază şi vârstnicii care depăşesc plafonul ca urmare a încasării de pensii din alte sisteme, precum şi a unor indemnizaţii acordate în baza legilor speciale
Peste 52.000 de pensionari din judeţul Suceava, cu pensii de stat sub 400 de lei primesc ajutoare alimentare, conform HG nr. 600/2009, anunţă Nicoleta Savu, director în cadrul Casei Judeţene de Pensii Suceava. „Acest sprijin se acordă deşi veniturile unora dintre pensionari depăşesc acest prag, datorită încasării de pensii şi din alte sisteme, precum şi a unor indemnizaţii acordate în baza legilor speciale. Alimentele provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate persoanelor defavorizate şi sunt distribuite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”, subliniază dna Savu. În judeţul Suceava au parte de zahăr şi făină de grâu gratuite 92.506 de suceveni, cu aproape 34.000 mai mulţi decât în 2008. Dacă anul trecut vizaţi erau beneficiarii de venit minim garantat, pensionarii agricultori, persoanele îngrijite în centrele rezidenţiale şi beneficiarii de masă la cantina de ajutor social, în 2009, pe lângă pensionari cu venituri sub 400 de lei primesc cantităţi din produsele amintite 18.403 de abonaţi la venitul minim garantat, 9.203 de şomeri şi 13.235 de persoane cu handicap grav. La nivel judeţean, pentru implementarea Planului anual de furnizare de produse alimentare se alocă circa 410 tone de zahăr şi 1424,6 tone de făină. Sucevenilor celor mai defavorizaţi li se distribuie câte 15 kg de făină albă şi circa 4 kg de zahăr de persoană, produsele provenind din stocurile comunitare de intervenţie destinate celor mai defavorizate persoanelor, iar finanţarea asigurându-se din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA), în cadrul schemelor de reglare a pieţei.
În ciuda preţurilor mici
Cartofii suceveni zac în depozite
· Consumatorii nu mai fac provizii la fel ca în alţi ani, cultivatorii neobţinând mai mult de 3,5 lei pe kg
· Neputând să-şi vândă producţia, agricultorii sunt decapitalizaţi şi înfiinţează cu greu o nouă cultură
Deşi în acest an, recolta de cartofi a fost una bună, aceştia din urmă stau în depozite. De pe cele 24.100 de hectare cultivate în judeţ s-a obţinut o producţie de 17.000 kg la hectar, Vasile Tofan, specialist în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, subliniind că agricultorii au o mare problemă cu valorificarea, preţurile oferite la cultura principală a judeţului fiind neacoperitoare. La achiziţie ofertele sunt de cel mult 0,35 de lei pe kg, cantităţile cumpărate fiind mici şi din cauză că, în prezent, consumatorii nu-şi mai fac provizii peste iarnă. Lucru firesc, ţinând cont că legumele şi fructele pot fi găsite la magazine specializate pe tot parcursul anului. „Preţurile oferite sunt mici, iar clienţii puţini. Producţia pe stoc a agenţilor economici este foarte mare, preţurile fiind de 0,3-0,35 le pe kg. Una din cauze se referă la faptul că nu se mai consumă la fel de mulţi cartofi ca în trecut. Gospodinele s-au reprofilat pe paste făinoase, iar aprovizionarea cu cartofi nu mai face din toamnă pentru toată iarna. Oamenii merg cu sacoşă la magazin, îşi cumpără 2-3 kg de cartofi, îi folosesc pe loc şi nu îi mai depozitează. Cartoful este perisabil, iar ţinut în cantitate mare se dezhidratează, încolţeşte şi se depreciază”, relevă dl. Tofan, adăugând că, neputând să-şi vândă producţia, agricultorii sunt decapitalizaţi şi înfiinţează cu greu o nouă cultură. Specialistul DADR vine şi cu veste bună, aceea că grâul de anul acesta are calităţi bune de panificaţie, iar operatorii din domeniu nu vor mai trebui să facă importuri din alte judeţe.
Finanţări nerambursabile pentru micro-întreprinderile sucevene
Data de 6 noiembrie 2009 este termenul limită până la care este deschisă sesiunea în care pot fi depuse proiectele pentru Măsura 3.1.2 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”, informează directorul coorodonator al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(OJPDRP) Suceava, Ovidiu Donţu. Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei măsuri este de maxim 200.000 euro pentru fiecare proiect, reprezentând până la 70% din valoarea cheltuielilor eligibile corespunzătoare investiţiei. Proiectul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului solicitantului. Dl Donţu spune că o precizare importantă este aceea ca beneficiarul să nu aibă fapte înscrise în cazierul fiscal, înscrieri care privesc sancţiuni economico-financiare în cazierul judiciar şi să respecte graficul de rambursare a datoriilor bancare, în situaţia în care acestea din urmă există. Măsura 3.1.2 are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, scopul urmărit fiind creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale. De asemenea, se are în vedere crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural, creşterea valorii adăugate în activităţile non-agricole, precum şi crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, prestate de micro-întreprinderi. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil sunt micro-întreprinderile şi persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja însă ca, până la data semnării contractului de finanţare, să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprinderi.
Râul Moldova nu a avut de suferit
Mortalitatea piscicolă de pe Suha, incident de mediu cu autor necunoscut
· Substanţă deversată a afectat pârâul pe o distanţă de aproximativ 2 km, Poliţia Frasin continuând cercetările în vederea depistării vinovatului
Substanţa deversată în pârâul Suha nu a afectat calitatea râului Moldova, în care acesta se varsă, anunţă oficialii Sistemului pentru Gospodărirea Apelor Suceava. Miercuri, pe Suha, afluent de dreapta a râului Moldova, în zona oraşului Frasin şi în amonte de podul rutier pe DN 17, pe suprafaţa apei a fost semnalată o spumă albicioasă şi mortalitate la peşti mici şi foarte mici. Potrivit directorului SGA, Ion Unugureanu, proba prelevată de la locul incidentului prezenta depăşiri la substanţele consumatoare de oxigen, precum şi o uşoară creştere a alcalinităţii apei. „Aceste modificări au fost determinate de prezenţa substanţei respective în apă. Pe pietrişul de pe malul râului Suha a fost găsită o substanţă grasă cu miros rânced, de culoare galben-maronie, vâscoasă, şi care în contact cu apa se coagula, devenea albicioasă, spumantă, lucioasă, şi se depunea în albie”, precizează dl. Ungureanu, menţionând că probe au fost trimise şi la Laboratorul regional Bacău şi că valorile indicatorilor râului Moldova, în amonte şi aval de confluenţa cu pârâu Suha, sunt în parametri normali. Rezultate similare s-au obţinut şi la laboratorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, atât această instituţie, cât şi SGA, încadrând fenomenul în categoria incidentelor de mediu cu autor necunoscut. Substanţă deversată a afectat Suha pe o distanţă de aproximativ 2 km, Poliţia Frasin continuând cercetările în vederea depistării vinovatului.

23 octombrie 2009


Stocuri de hrană şi apă pentru intervenţii la dezastre şi calamităţi naturale
O echipă de lucru condusă de reprezentatul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” se va ocupa de asigurarea stocurilor de alimente şi apă necesare intervenţiilor în caz de dezastre sau catastrofe naturale. În cadrul şedinţei Colegiului prefectural de ieri, subprefectul Ionuţ Creţuleac a cerut constituirea acestei structuri la propunerea şefului IJSU, colonel Ioan Burlui. „Dacă nu avem vom avea un răspuns concertat din partea mai multor instituţii şi un plan de acţiune comun, s-ar putea ca, în unele situaţii, factorii responsabili să nu-şi facă datoria”, a reliefat adjunctul şefului serviciilor desconcentrate în teritoriu. Colonelul Ioan Burlui consideră că din această echipă trebuie să facă parte, printre alţii, oficiali ai Direcţiei de Sănătate Publică şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, scopul fiind încheierea de convenţii cu agenţii economici care au constituite stocuri de hrană şi apă, atât la nivelul municipiului Suceava, cât şi în teritoriu. „Este vorba despre evenimente care pot avea loc oricând şi, de aceea, este necesar să ştim cu exactitate de unde luăm respectivele ajutoare şi a le transporta acolo unde este nevoie”, a explicat Ioan Burlui, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”.

Primele pregătiri pentru recensământul general agricol
·
Înregistrate vor fi suprafeţele agricole utilizate, efectivele de animale, maşinile şi echipamentele agricole, persoanele care desfăşoară activităţi agricole şi metodele de producţie agricolă
Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava anunţă declanşarea lucrărilor pregătitoare pentru Recensământul general agricol. Potrivit oficialilor instituţiei sucevene, datele vor fi culese în intervalul 1 decembrie 2010-31 martie 2011, situaţia finală urmând a fi transmisă la Eurostat la finele lui iunie 2012. „Pregătirea, organizarea şi efectuarea recensământului general agricol se va desfăşura în perioada 2009-2012, având ca an de referinţă anul 2010, cu menţiunea că, o dată cu recensământul, se va efectua şi o anchetă privind metodele de producţie agricolă”, informează Mihaela Ungureanu, consilier în cadrul DJS. În perioada care a mai rămas din acest an şi, în special, în 2010, vor urma acţiuni foarte importante, printre care continuarea elaborării instrumentarului statistic necesar efectuării recensământului; decuparea teritorială a localităţilor; elaborarea cerinţelor de prelucrare informatică şi asigurarea infrastructurii aferente; recrutarea personalului pentru recenzarea exploataţiilor, precum şi acţiuni de popularizare. Scopul acestei cercetări de interes naţional este de a asigura date statistice pentru fundamentarea politicilor naţionale în domeniul agricol, în concordanţă cu acquis-ul statistic comunitar, comparabile la nivel internaţional, necesare procesului de participare a României la Politica agricolă comună. Astfel, înregistrate vor fi suprafeţele agricole utilizate, efectivele de animale pe specii, maşinile şi echipamentele agricole, persoanele care desfăşoară activităţi agricole, metodele de producţie agricolă, etc. Precedentul recensământ şi primul pe baze moderne, în conformitate cu legislaţia europeană a avut loc în anii 2001-2003.
Operatorii sucevenii,
Încurajaţi cu câte 200.000 de euro în vederea dezvoltării activităţilor turistice
Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Suceava anunţă că, până pe 6 noiembrie 2009, pot fi depuse proiecte în cadrul Măsurii 3.1.3 „Încurajarea activităţilor turistice”. Directorul coordonator, Ovidiu Donţu, informează că suma alocată în această sesiune este de 68 de milioane de euro, sprijinul nerambursabil acordat fiind de maxim 200.000 de euro de fiecare proiect. Pentru a fi selectat în vederea finanţării, proiectul trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în ghidul solicitantului. Solicitantul va aduce dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care urmează să realizeze investiţia, iar mai nou, potrivit unei modificări, doar a dreptului de folosinţă, pe o perioadă de cel puţin 10 ani. De asemenea, cuantumul avansului pe care beneficiarul îl poate cere a crescut de la 20% la 50%, acesta din urmă fiind obligat să nu înstrăineze sau să modifice proiectul pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie. Măsura 3.1.3 are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atracţiei spaţiului rural. Beneficiarii eligibili sunt micro-întreprinderile, dar şi persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja ca, până la data semnării contractului de finanţare, să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprindere. De asemenea, eligibile pot fi şi comunele, prin reprezentanţii lor legali şi asociaţiile de dezvoltare inter-comunitară realizate doar între comune şi organizaţiile non-guvernamentale.

PRM Suceava cere un număr mai mare de panouri de afişaj electoral
Organizaţia judeţeană Suceava a Partidului România Mare cere municipalităţii sucevene să ia măsuri în vederea asigurării unui afişaj electoral civilizat în campania pentru prezidenţiale. Vicepreşedintele cu probleme organizatorice, Marcel Murariu, a spus, într-o conferinţă de presă, că este necesar un număr sporit de panouri pentru afişarea materialelor electorale, astfel încât să nu existe conflicte între reprezentanţii competitorilor. „Rugăm pe edilul şef al Sucevei, dl Ion Lungu, să pună la dispoziţia tuturor candidaţilor înscrişi în cursa prezidenţială un număr suficient de panouri, astfel încât campania să decurgă în condiţii civilizate. Aceasta deoarece, la alegerile europarlamentare din vară, respectivele suporturi au fost puţine, înregistrându-se inconveniente din acest punct de vedere”, subliniază dl. Murariu. Viceliderul PRM Suceava susţine că, la ultima campanie, unele formaţiuni politice au ocupat aproape în întregime panourile puse la dispoziţie de primăria municipiului reşedinţă de judeţ, restul partidelor văzându-se puse în neplăcuta situaţie de a-şi lipi afişele peste cele deja expuse. Marcel Murariu face apel şi la organele abilitate, acestea trebuind să sancţioneze reclama electorală făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în locuri nepermise.

22 octombrie 2009


Liber la ajutoare pentru încălzire şi pentru sucevenii cu venituri de până la 615 lei pe membru de familie
· În noile condiţii, vor beneficia de subvenţii la căldură aproximativ 18.000 de locuinţe din reşedinţa de judeţ

Sucevenii pot face solicitări de acordare a sprijinului statului la încălzirea locuinţelor şi pentru noul plafon al venitului maxim de 615 lei pe membru de familie. Aceasta după ce premierul interimar Emil Boc a spus, miercuri după amiază, că primarii pot să ia cereri de la cetăţeni pentru acordarea de ajutoare la încălzire în limita plafonului de 615 lei pe membru de familie, adică la acelaşi nivel din sezonul rece trecut. Primul ministru demisionat a precizat că măsura are în vedere sprijinirea populaţiei cu venituri reduse, demersul vizând o compensare de cuprinsă între 40% şi 90% din valoarea facturii. Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi a declarat ieri, că Emil Boc a indicat sursa de finanţare, modificarea a obţinut avizul comisiei de specialitate, aceasta urmând a trece de Parlament, iar ulterior, a fi trimisă înspre Monitorul Oficial de către preşedintele Traian Băsescu. Până atunci, sucevenii care au un venit sub cuantumul amintit pot să ridice de la asociaţii sau primărie formularele de rigoare, conducerea executivului neavansând, încă, un termen limită până la care se va derula acţiunea. Viceprimarul Harşovschi crede că acesta ar putea fi 20 noiembrie, până pe 30 noiembrie primarul Ion Lungu trebuind să semneze dispoziţiile de plată pentru cei îndreptăţiţi. „Vom face un calcul în jur de 1 noiembrie, să vedem cum stăm, după care vom anunţa data exactă până la care mai pot fi aduse formularele”, a explicat adjunctul şefului executivului municipal, adăugând că, deja, 60 de suceveni au înaintat solicitări conform noului cuantum maxim de 615 lei pe membru de familie. În condiţiile acestui din urmă plafon al venitului pe membru de familie, vor beneficia de subvenţii la căldură aproximativ 18.000 de locuinţe din reşedinţa de judeţ. Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare prezintă cererile la asociaţiile de proprietari, cei cu centrale individuale pe gaze naturale-la sediul primăriei, iar cei care folosesc combustibili-la Direcţia de Asistenţă Socială din Burdujeni.
Scad numărul de angajaţi şi salariile sucevenilor
· Într-o singură lună media netă s-a diminuat cu 0,8 procente, câştigul din judeţ fiind cu aproape un sfert mai mic decât cel de la nivel naţional
Numărul salariaţilor din judeţul Suceava este în scădere. Cel puţin aşa relevă datele oferite publicităţii de Direcţia Judeţeană de Satistică, potrivit cărora, la 1 septembrie, în judeţul Suceava existau 102.125 de angajaţi, cu 801 în minus faţă de efectivul înregistrat cu o lună înainte, ceea ce însemnă o diminuare de 0,8 procente. Pe acelaşi trend descendent se înscrie şi câştigul salarial mediu net din judeţ. Astfel, în luna august, acesta era de 1026 lei de lei pe persoană, cu 20 lei sub cel din iulie, căderea fiind de 1,9%. Pe sectoare de activitate, comparativ cu august anul trecut, câştigul salarial mediu net al sucevenilor a sporit cu 10,3% în industrie şi construcţii şi cu 7,4% în servicii. Într-un an, în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură câştigul mediu net din judeţ s-a diminuat cu 7,8%. În informarea Direcţiei Judeţene de Statistică se arată că, în august 2009, câştigul salarial mediu net al sucevenilor a fost cu 23,9% sub nivelul net pe ţară, de 1348 lei de persoană.
Comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor, o cincime din numărul controalelor din Regiunea de Nord Est
· Până la începutul lui septembrie, lucrătorii specializaţi suceveni au dat amenzi de 2,86 milioane lei
Până la 1 septembrie 2009, comisarii judeţeni suceveni pentru protecţia consumatorilor au organizat 2.246 acţiuni de control, valoarea produselor şi serviciilor neconforme verificate fiind de 1,89 milioane lei. Potrivit unei informări a Direcţiei Judeţene de Satistică, din totalul amintit, valoarea produselor extra-comunitare se ridică la 94,2 mii lei. În intervalul la care facem referire, lucrătorii specializaţi suceveni au dat amenzi de 2,86 milioane lei, valoarea vărsămintelor la buget, din încasări operative şi executări silite fiind de 583,6 mii lei. Conform datelor DJS, în Suceava s-au desfăşurat 20,3% din numărul acţiunilor de control efectuate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, judeţul urmat fiind de Bacău(19,2%), Iaşi(16,6%), Vaslui(16,2%), Neamţ(15,7%) şi Botoşani(12,0%).
De asemenea, judeţul Suceava se poate lăuda cu 2,8% din totalul acţiunilor de verificare înregistrate la nivel naţional. Cele mai multe controale desfăşurate până în luna septembrie au avut loc în municipiul Bucureşti, iar cele mai puţine în judeţul Călăraşi.

Acatrinei vrea o revoluţie a naţionaliştilor

Gheorghe Flutur o să aibă o mare dezamăgire în această campanie, este de părere preşedintele organizaţie judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei. Liderului peremist face această afirmaţie pe fondul celor spuse de vicepreşedintele naţional al PD-L, Gheorghe Flutur, potrivit cărora preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, va câştiga din primul tur fotoliul de la Cotroceni şi că, în Moldova, se declanşează cea de a doua revoluţie portocalie. „Este cunoscut faptul că domnul Băsescu are renume de distrugător de formaţiuni politice formaţiuni şi s-ar putea să fie chiar şi groparul PD-L”, subliniază dl Acatrinei, adăugând că votul sucevenilor va fi unul decisiv şi în favoarea forţelor patriotice din România. Ex-senatorul de Suceava este de părere că sucevenii au fost şi au rămas naţionalişti şi că vor da la o parte „forţele care au distrus ţara în 20 de ani de guvernare”. Gheorghe Acatrinei crede că electorii din judeţ îl vor vota pe Corneliu Vadim Tudor, „garant al ieşirii României din dezastru şi sărăcie”.

Contracte reziliate cu farmaciile care nu onorează reţetele pentru afecţiuni acute
Până la finele săptămânii, peste 90% din farmaciile sub contract sucevene vor fi controlate de inspectorii Casei Judeţene de Asigurări Sociale de Sănătate Suceava. Anunţul este făcut de şeful instituţiei, dr. Cristina Iordăchel, care spune că lucrătorii din subordine verifică dacă unităţile farmaceutice onorează reţele pentru medicamente gratuite sau compensate. „Cele care vor refuza eliberarea medicamentelor în regim gratuit sau compensat vor ieşi din contract. Nu ne avantajează în niciun fel să avem contracte cu un număr mare de farmacii, întrucât scade valoarea orientativă a valorii de contract”, evidenţiază dr. Iordăchel. Directorul coordonator al Casei de Sănătate arată că, după prima zi de verificări, s-a constatat că toate farmaciile s-au conformat obligaţiilor contractuale, ponderea reţetelor gratuite pentru afecţiuni acute fiind de 10%-15% din total şi, la fel, o constantă pentru toate semnatarele. În municipiul Suceava, CJASS are contracte cu 55 de farmacii, dr. Iordăchel fiind de părere că la solicitările bolnavilor ar putea face faţă şi 30 de asemenea unităţi bine aprovizionate.

21 octombrie 2009


Mortalitate piscicolă pe Suha
· Se suspectează că în apă a fost deversată intenţionat o substanţă albicioasă, poliţiştii criminalişti analizând indicii de la faţa locului
· Societăţile de utilităţi comunale de la Gura Humorului, Fălticeni şi Suceava urmăresc dacă încărcările cu substanţe din apa captată nu depăşesc limitele maxime admise

Mai mulţi peşti morţi au fost semnalaţi, ieri, pe pârâul Suha, riveranii grăbindu-se să-i adune pentru consum. La sesizarea localnicilor, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor, s-au deplasat în zonă pentru a întreprinde cercetări. Directorul instituţiei, Ion Ungureanu, spune că, din primele constatări, pe malul stâng al Suhei, în zona Doroteia, în apropierea podului de pe DN 17, dintr-un autovehicul neidentificat, a fost deversată o substanţă de culoare albicioasă şi necunoscută încă. Dl Ungureanu arată că aceasta a provocat mortalitate la peştii mici şi foarte mici, cantitatea nefiind, însă, una deosebită. Şeful SGA suspectează că deversarea ar putea fi una intenţionată, la faţa locului sosind poliţiştii criminalişti, care au procedat la ridicarea indiciilor. Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor au prelevat probe în vederea efectuării analizelor de laborator şi monitorizează în evoluţia fenomenului. Totodată au fost avertizate unităţile de utilităţi comunale de la Gura Humorului, Fălticeni şi Suceava, care prepară apă potabilă din surse de captare de pe Moldova, râu în care se varsă Suha. Unităţile în cauză vor trebui să urmărească dacă încărcările cu substanţe din apa captată nu depăşesc limitele maxime admise, însă Ion Ungureanu crede că nu există un real pericol. Aceasta şi ca urmare a faptului că, graţie precipitaţiilor din ultima perioadă, debitul Moldovei este unul ridicat şi de natură să asigure un grad ridicat de diluţie al poluantului ajuns în Suha. Directorul coordonator al Direcţie Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Petre Dulgheru, a declarat că la Laboratorul de la Suceava au fost aduse exemplare din populaţia piscicolă afectată, rezultatele analizelor urmând a fi făcute publice.

Investiţii de amploare în reabilitarea imobilelor spitaliceşti din capitala de judeţ
· Valoarea lucrărilor se ridică la 3 milioane de euro, finanţarea venind de la Ministerul Sănătăţii, Primăria municipiului Suceava şi Consiliul Judeţean
Trei dintre marile unităţi spitaliceşti din municipiul Suceava beneficiază de o masivă infuzie financiară cu scop de reabilitare şi modernizare a clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Vasile Ilie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, informează că au fost finalizate lucrările de amenajare a terasei de 5000 de metri pătraţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel nou”, iar în vederea verificării calităţii execuţiei, s-a intrat, pe o durată de 10 zile, în probe cu apă. Potrivit dlui Ilie, la aceeaşi unitate, în reabilitare sunt instalaţia termică, precum şi reţelele de apă şi canalizare, din care cauză, o parte dintre pacienţi au de suferi de pe urma lipsei parţiale a acestor utilităţi. În curtea acesteia se refac aleile şi împrejmuirea, dar şi porţile de la intrarea în incintă. La Spitalul vechi au fost montate noi şarpante pe clădirile celor 4 secţii medicale, în curs fiind înlocuirea reţelelor electrice, de încălzire şi de apă, după care se va proceda montarea de tâmplărie şi geamuri termopan. „La Spitalul vechi se desfăşoară lucrări de mare anvergură, recepţia acestora urmând a se face înspre sfârşitul anului”, subliniază adjunctul şefului executivului judeţean. În modernizarea este prinsă şi Secţia de neuropsihiatrie” din Burdujeni a Spitalului Judeţean, în zonă procedându-se la consolidări ale structurii imobilelor, reabilitarea acoperişurilor şi primenirea instalaţiilor. Valoarea investiţiilor în obiectivele amintite se ridică la 3 milioane de euro, finanţarea venind de la Ministerul Sănătăţii, Primăria municipiului Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava.

Acatrinei critică municipalitatea pentru lipsa wc-urilor publice
Conducerea organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare îi reproşează şefului administraţie locale din reşedinţa de judeţ, Ion Lungu, că neglijează aspecte care ţin de minimul confort şi necesităţile imediate ale locuitorilor urbei. Preşedintele formaţiunii sucevene, Gheorghe Acatrinei, a dat ca exemplu aleile, străduţele şi trotuarelor din interiorul cartierelor, care arată sub orice critică. Dl. Acatrinei spune că s-a plimbat prin cartierele Burdujeni, Obcini şi „George Enescu” şi că , în timpul periplului, s-a simţit ca pe drumurile de la ţară. „Nu poate merge la serviciu ori la şcoală, o doamnă sau o domnişoară, cu un pantof elegant. Ca să nu se distrugă încălţămintea şi să se iese dintre blocuri, locuitorii acestor cartiere trebuie să aibă catalige”, arată ex-senatorul de Suceava, adăugând că, în loc să se dea bani în vânt pe diverse manifestări, mai bine s-ar declanşa o acţiune de asfaltare a aleilor.
Gheorghe Acatrinei este supărat şi pe motiv de lipsă a toaletelor publice. Liderul PRM Suceava arată că, timp ce se afla în Burdujeni, strâmtorat fiind, a făcut apel la o cofetărie, unde, de voie, de nevoie, a trebuit să consume şi o cafea. Domnia sa relevă că au dispărut şi aşa zisele toalete ecologice, iar cele din pieţele agro-alimentare au fost închiriate pentru activităţi comerciale. La fel, inexistenţa grupurilor sanitare publice se simte şi marile manifestări din centrul oraşului, când participanţilor nu le rămâne decât să se refugieze prin tufişuri sau scări de bloc. „Or municipiul Suceava nu poate deveni centru turistic şi să atragă vizitatori în asemenea condiţii”, a conchis preşedintele organizaţie judeţene a PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei.