Până la finele acestei luni, Primăria va intra în posesia studiului de trafic comandat la o firmă specializată. Potrivit primelor date, acesta prevede introducerea de sensuri unice în toate cartierele municipiului Suceava, precum şi înfiinţarea a mai multor parcări subterane şi supraterane. Acestea din urmă îşi vor găsi locul în prejma Magazinului „Bucovina”, Hotelului „Bucovina”, parcării de la Piaţa Mare şi a stadionului „Areni”. De asemenea, trotuarele modernizate în ultimul an vor fi amenajate, parţial, ca şi piste pentru biciclişti, iar o parte dintre străzi vor fi lărgite, în vederea fluidizării circulaţiei auto. „Ne dorim ca până la sărbătorile de Paşti să facem acest lucru. La fel, vrem să facem şi parcările supraterane, mai ales în zona Magazinului
02 februarie 2009
Parcări subterane şi supraterane
Până la finele acestei luni, Primăria va intra în posesia studiului de trafic comandat la o firmă specializată. Potrivit primelor date, acesta prevede introducerea de sensuri unice în toate cartierele municipiului Suceava, precum şi înfiinţarea a mai multor parcări subterane şi supraterane. Acestea din urmă îşi vor găsi locul în prejma Magazinului „Bucovina”, Hotelului „Bucovina”, parcării de la Piaţa Mare şi a stadionului „Areni”. De asemenea, trotuarele modernizate în ultimul an vor fi amenajate, parţial, ca şi piste pentru biciclişti, iar o parte dintre străzi vor fi lărgite, în vederea fluidizării circulaţiei auto. „Ne dorim ca până la sărbătorile de Paşti să facem acest lucru. La fel, vrem să facem şi parcările supraterane, mai ales în zona Magazinului, unde sunt finanţele publice, principalele bănci şi Palatul administrativ”, precizează primarul Ion Lungu, adăugând că aceasta din urmă va avea 4 niveluri cu câte 82 de locuri fiecare.
Până la finele acestei luni, Primăria va intra în posesia studiului de trafic comandat la o firmă specializată. Potrivit primelor date, acesta prevede introducerea de sensuri unice în toate cartierele municipiului Suceava, precum şi înfiinţarea a mai multor parcări subterane şi supraterane. Acestea din urmă îşi vor găsi locul în prejma Magazinului „Bucovina”, Hotelului „Bucovina”, parcării de la Piaţa Mare şi a stadionului „Areni”. De asemenea, trotuarele modernizate în ultimul an vor fi amenajate, parţial, ca şi piste pentru biciclişti, iar o parte dintre străzi vor fi lărgite, în vederea fluidizării circulaţiei auto. „Ne dorim ca până la sărbătorile de Paşti să facem acest lucru. La fel, vrem să facem şi parcările supraterane, mai ales în zona Magazinului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu