13 februarie 2009


Consiliul Judeţean suprimă sporurile “abuzive” ale personalului din sistemul asistenţei sociale
· Atât timp, cât bugetul nu este aprobat, Vasile Ilie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, califică drept „minciuni ordinare” zvonurile despre tăierea drastică a cheltuielilor materiale

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie, dezminte zvonurile potrivit cărora sistemul de protecţie a copilului şi vârstnicilor din judeţ ar urma să facă obiectul unor drastice măsuri de ajustare a cheltuielile şi numărului de personal. Adjunctul şefului administraţie judeţene a declarat, ieri, că a avut întrevederi cu reprezentanţii sindicaliştilor şi conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, acestora solicitându-li-se contribuţia la fundamentarea proiectului bugetului judeţean pe anul 2009. Dl. Ilie recunoaşte, totuşi, că vor fi tăiate sporurile personalului din sistem, însă doar cele incorect stabilite şi acordate. „Este vorba despre sporuri salariale de până la 75% prevăzute în mod abuziv şi au mai fost şi alte sporuri date în condiţii ilegale”, evidenţiază Vasile Ilie, adăugând că sunt păstrate sporurile consacrate, precum cele de vechime, lucru pe timp de noapte etc. Domnia sa precizează că, cheltuielile materiale şi de personal vor fi diminuate în conformitate cu o ordonanţă de guvern de la sfârşitul lui 2008, calificând drept „minciuni ordinare” afirmaţiile potrivit cărora, în unele centre, s-ar putea ca, în viitorul apropiat, să se vină cu săpun şi hârtie igienică de acasă. Vicepreşedintele Ilie nu a negat că vor fi închise 2-3 unităţi de protecţie de tip familial, populate cu doar 2-3 asistaţi, acestea fiind ineficiente sub aspectul raportului între rezultatele obţinute şi cheltuielile efectuate. „Suntem în curs de construire a bugetului. Deocamdată nu s-a redus nicăieri, la nimeni niciun ban, ba chiar,din contră, recent, s-a acordat şi cel de al treisprezecelea salariu. De asemenea, s-au făcut toate plăţile, inclusiv la utilităţi”, a conchis vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu