Cel de al treilea caz de trichineloză la mistreţ
· Boala continuă să rămână o realitate alarmantă, mai ales pe fondul ignoranţei amatorilor de carne de vânat
Sanitar-veterinarii suceveni au confirmat un nou caz de trichineloză la un porc mistreţ vânat pe raza Fondului de vânătoare „Negrişoara” al Asociaţie iJudeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Suceava. Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Petre Dulgheru, informează că, în urma analizelor efectuate în laboratorul sanitar-veterinar, rezultatul a fost pozitiv la trichinella spiralis, carcasa fiind confiscată, denaturată şi dirijată ,în condiţii de securitate, la o unitate autorizată în neutralizarea prin incinerare. „Avertizăm pe toţi vânătorii şi consumatorii de carne de vânat să nu pună în consum acest produs decât după ce au certitudinea că s-a efectuat examenul trichineloscopic, care, la mistreţ şi urs, se face la laboratorul DSVSA”, spune şeful DSVSA. În perioada trecută din 2009, acesta este cel de al treilea caz de infestare cu trichinella la porc sălbatic, Petrea Dulgheru reliefând că boala continuă să rămână o realitate alarmantă, mai ales pe fondul ignoranţei amatorilor de carne de vânat.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu