Compromisul care nu compromite
Tocmai pentru a îndepărta atenţia de la controversatul „Pact pentru România” semnat de PSD şi PD-L, precum şi de la constituirea partidului prezidenţial, Traian Băsescu spune că, deja, cele două formaţiuni rivale au trecut prin purgatoriul unei perioade de aprigi dispute politice, iar acestea pot pune, fără resentimente, umărul la propăşirea viitoare a ţării. Acum este momentul dezlănţuirii, în slujba României, garanţia reuşitei stând tocmai în alegerile uninominale, al căror rezultat, în consistenţa lui actuală, este, în toată plenitudinea şi splendoarea componenţei, tocmai Cabinetul „Emil Boc”. Cu toate că, până la urmă, compromisul este tot un compromis, preşedintele României relevă că „visul văzut cu ochii” are preţiosul dar de a „nu compromite”, venind aproape de la sine, ca necesitate pe tapetul unei guvernări anterioare dezastruoase şi pe fondul crizei mondiale care muşcă, destul de adânc, şi din economia autohtonă. Consacrat ca fiind Guvernul cu cea mai puternică bază parlamentară din perioada post-decembristă, părintele spiritual al acestuia, Traian Băsescu, îşi exprimă speranţa că propria creaţie va răzbate până la expirarea din 2010 a mandatului acestuia. În 2004, însă, preşedintele României a mai girat un Guvern de suflet, cel al Alianţei PD-PNL, care, ulterior, prin unii membri – care, deloc întâmplător, nu sunt ai Partidului Democrat, al cărui lider a fost Traian Băsescu - ci ai PNL(baronii Fenechiu şi Patriciu), l-a dezamăgit profund. La învestire, domnul Băsescu, le-a cerut noilor miniştri să rămână „un Guvern al României” şi să nu ajungă precum cel al predecesorilor săi, direct în slujba unor magnaţi ai economiei sau mogulilor presei(Vîntu). În tendinţa sa de totalitarism, şeful statului Traian Băsescu a inventat şi parteneriatul trilateral Preşedinţie-Guvern-Parlament, lucru care, potrivit domniei sale, i-a lipsit mult în ultimii doi ani.