Faliment de pe urma contractelor semnate cu supermaketurile
· Cauzele contractuale îi împiedică pe comercianţii suceveni se retragă din spaţiile luate cu chirie de la marile complexe din reşedinţa de judeţ
Firmele sucevene care au semnat contracte pentru spaţii de prezentare-comercializare în supermaketurile din municipiul reşedinţă de judeţ nu pot să se retragă din contract din cauza clauzelor prevăzute şi asumate odată cu parafarea acestuia. Pe fondul crizei economice, zeci de operatori şi-au exprimat această intenţie, însă au fost siliţi să constate că, din cauza contractelor „stufoase”, nu o pot face decât cu preţul falimentului. „Singura modalitate de renunţa la contract este falimentarea societăţii”, relevă Liliana Agheorghicesei, preşedintele Federaţiei Patronatelor a IMM din judeţul Suceava. Domnia sa spune că totul a pornit de la re-negocierea chiriei cu companiile multinaţionale respective, acestea din urmă ameninţând că, în cazul neonorării prevederilor contractuale, se va recurge la acţiuni în instanţă şi blocarea conturilor bancare. De regulă, în această situaţie se află întreprinderi mici, cu câţiva angajaţi, care nu-şi permit asistenţă juridică nici la parafarea contractelor şi nici în procesele cu marile complexe comerciale. Dna Agheorghicesei recunoaşte că o parte de vină revine şi firmelor afectate, însă nici partenerii acestora nu sunt mai prejos. „Una dintre aceste companii a dat asigurări pentru un trafic de 17.000 de vizitatori, or acesta este de sub 1000. Poate cineva consideră că aceste probleme sunt minore, însă ele reprezintă o realitate”, a conchis Liliana Agheorghicesei, preşedintele Federaţiei Patronatelor a IMM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu