15 februarie 2009


Arme de foc la toţi vagabonzii
· PRM Suceava cere modificarea legislaţiei privind acordarea permisului port-armă
Organizaţia judeţeană a PRM Suceava propune limitarea accesului categoriilor largi de public la armele de fosc. Liderul judeţean al Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei, a declarat, într-o conferinţă de presă, că legea a aprobată în legislatura 2000-2004, la care şi domnia sa a depus amendamente restrictive, ar trebui modificată. Dl. Acatrinei face această intervenţie pe fondul înmulţirii incidentelor armate, inclusiv a jafurilor de la case de schimb valutar şi unităţi bancare. „Mi se pare că, în ultima perioadă, au apărut foarte multe acte de agresiune, iar cele mai multe dintre ele au drept cauză existenţa unui mare număr de persoane cu drept de a purta arme de foc”, precizează ex-senatorul de Suceava, adăugând că posibilitatea achiziţionării de pe piaţa liberă a pistoalelor a dus la pierderea controlului acestora. Gheorghe Acatrinei crede că Parlamentul ar trebui să aprobe prevederi legislative prin care să consacre dreptul la port-armă doar pentru lucrătorii din interne, armată, servicii secrete şi de protecţie şi pază. „Au ajuns toţi vagabonzii să poarte arme cu foc la gura ţevii”, relevă liderul judeţean al PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, adăugând că nu face referire şi la armele de vânătoare, care au un alt regim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu