11 februarie 2009


Gheorghe Flutur anunţă un
Program naţional pentru modernizarea drumurilor judeţene
Vicepredintele naţional al PD-L, Gheroghe Flutur, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, anunţă lansarea, în viitorul apropiat, a Programului naţional de drumuri judeţene. Dl. Fltur s-a declarat nemulţumit de modul în care arată infrastructura rutieră judeţeană, menţionând că, deocamndată, se aşteaptă aproarea bugetului de stat, moment în care vor fi cunoscute resursele financiare disponibile. „De caliatatea drmurilor nu este mulţumit nimeni, dar trebuie să ne întindem cât ne ţinem plapuma. Vom vedea ce soluţii vom adopta”, declară şeful administraţiei judeţene. Gheorghe Flutur spune că acest program special pentru modernizarea drumurilor judeţene ar urma să fie finanţat atât cu bani de la bugetul de stat, dar şi cu din credite externe. „Fondurile din Programul Operaţional Regional s-au terminat şi se încearcă trecerea pe un program guvernamental, cum a fost Ordonanţa nr. 7, pentru poduri şi podeţe, aceasta fiind şi o măsură de a prelua o parte din forţa de muncă care a fost disponibilizată”, explică Gheorghe Flutur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu