17 februarie 2009


Flutur vrea doi euro-parlamentari PD-L de Suceava

Săptămâna aceasta PD-L demarează discuţiile pentru înscrierea şi analizarea cv-urilor pretendenţilor la un loc de euro-parlamentar la alegerile din iunie 2009. Anunţul este făcut de vicepreşedintele PD-L, suceveanul Gheorghe Flutur, preşedinte al organizaţiei judeţene sucevene a formaţiunii, care spune că a fost stabilit un set de criterii pe care trebuie să le îndeplinească doritorii suceveni, printre acestea numărându-se experienţa profesională, politică şi în administraţie, precum şi întocmirea unui proiect de prezentat într-o comisie de specialitate din Parlamentul European. „Intenţionăm să avem cel puţin doi candidaţi eligibili pe care să îi ierarhizăm la nivelul organizaţiei PD-L Suceava”, arată dl. Flutur, adăugând că aceştia urmează a fi audiaţi şi validaţi de o comisie naţională, termenul de depunere a listelor cu candidaturi fiind 23 martie. Gheroghe Flutur a arătat că PD-L intenţionează să obţină, la nivel naţional, cel puţin 15 fotolii de euro-parlamentari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu