24 februarie 2009


Primăria cere legislaţie pentru eliminarea taximetriei pirat intra-localităţi
· Un dosar penal întocmit unui conducător auto neautorizat a fost tratat cu uşurinţă în instanţă pe motiv că suma în discuţie era mult prea mică
Administraţia locală suceveană intenţionează să elimine taximetriştii pirat intra-localităţi. Viceprimarul Lucian Harşovschi spune că aceştia ocupă staţiile municipale şi că Primăria nu-i poate sancţiona decât doar pentru acest lucru. În acest sens, a fost aprobată o hotărâre de Consiliul Local, însă practicarea transportului de persoane fără autorizările de rigoare este de competenţa Autorităţii Rutiere Române şi Gărzii Financiare. Adjunctul şefului executivului sucevean crede că, în vederea atenuării fenomenului, este necesară amendarea legislaţiei cu specific. „Încercăm să scoatem piraţii taxi din staţii, mai ales pe cei din centru oraşului, dar şi de la ieşirea din Suceava. Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 299, cei care parchează în staţia de taxi sunt amendaţi. Însă pentru cei care merg în exterior, fără autorizaţie, este necesară intervenţia ARR şi Gărzii Financiare. Avem probleme în acest sens, de aceea am vorbit cu parlamentarii suceveni să facă un amendament, o propunere legislativă pe această linie”, reliefează Lucian Harşovschi. Viceprimarul arată că un dosar penal întocmit unui conducător auto neautorizat a fost tratat cu uşurinţă în instanţă, pe motiv că suma în discuţie era mult prea mică. „Ni s-a spus că nu putem să venim cu dosar de 1 leu, 10.000 de lei vechi în instanţă, iar respectivii şoferi par să ştie acest lucru, de care profită în continuare”, evidenţiază Lucian Harşovschi, adăugând că în interiorul urbei reşedinţă nu există taximetrie pirat, amenzile ajung până la 25.000 de lei, adică 250 milioane lei vechi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu