Constantin Şuvăr, director executiv al AJOFM:
Şomerii crizei afectaţi psihic de sentimentul inutilităţii
· Efectele şomajului se resimt atât în economie, cât şi la nivel individual
Agenţia Judeţeană de Formare şi Ocupare a Forţei de Muncă acordă servicii de consiliere şi organizează cursuri de calificare şi recalificare profesională pentru disponibilizaţii crizei. „Este momentul acum, când numărul şomerilor creşte, pentru calificare şi recalificare. Doar în acest mod sporeşte mobilitatea pe piaţa muncii, iar cei fără un loc de muncă au şanse să-şi găsească mai uşor o slujbă”, arată directorul executiv Constantin Şuvăr. Domnia sa relevă că în evidenţa instituţiei există peste 11.700 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 6100 de beneficiari de sprijin financiar de la stat. Aceasta faţă de un an în urmă, când în scriptele AJOFM figurau 10.077 de şomeri şi numai 3800 de indemnizaţi. Directorul executiv consideră că această statistică nu este una deloc îmbucurătoare, mai ales că efectele şomajului se resimt atât în economie, cât şi la nivel individual. „Este un lucru nedorit pentru că şomajul a fost şi rămâne un flagel care lasă urme adânci, nu doar la nivelul economiei, ci şi al persoanei disponibilizate, prin scăderea nivelului de trai şi sentimentul inutilităţii”, explică dl. Şuvăr. Pe parcursul lui 2008, AJOFM a iniţiat 67 de cursuri de formare, cu 1240 de participanţi. Acestea au acoperit toată gama de meserii cerute în jude, în curs de derulare fiind încă 12 cursuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu