Peste 400 de şomeri suceveni şi-au găsit o slujbă în plină criză
În ciuda faptului că se fac disponibilizări pe fond de criză, pe piaţa suceveană a muncii se mai fac şi angajări. În luna ianuarie, rata şomajului sucevean a crescut cu 0,27 de procente, ajungând la 4,6%. Aşa relevă o informare a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suiceava, în care se arată că, faţă de luna ianuarie a anului 2008, creşterea este de 0,62%. La începutul lui februarie, în evidenţa AJOFM erau 11.627 şomeri, dintre care 6079 primeau indemnizaţii. Din scriptele instituţiei au fost scoase 1517 persoane, 413 dintre şomeri fiind absorbiţi pe piaţa muncii. Potrivit directorului executiv Constantin Şuvăr, 80% dintre şomerii aflaţi în evidenţă sunt persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional; 17% au urmat liceul sau o formă de învăţământ post-liceal, iar 3% sunt absolvenţi de studii superioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu