Primăria Suceava
Proiect de 2,62 de milioane de
lei pentru gazele naturale din „Europa”
> Introducerea reţelelor de
alimentare pe Dealul Tătăraşi se va face cu finanţare din Programul Naţional de
Investiţii „Anghel Saligny”, anunţă primarul Ion Lungu
Primăria Suceava a depus un proiect de aducţiune a gazelor naturale în Cartierul
„Europa” de pe Dealul Tătăraşi. Finanţarea urmează fi atrasă prin Programul
Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Aceasta în contextul în care, la
sfârşitul anului 2019, Ion Lungu anunţa că alimentarea cu gaze naturale a
cartierului pentru tineri ar putea să se facă printr-un proiect cu finanţare
europeană nerambursabilă, în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare
(POIM). Edilul-şef reliefa că primăria suceaveană este nevoită să facă apel la fondurile
europene, deoarece compania de gaze naturale nu susţine investiţii în cartiere
de locuinţe individuale, acestea din urmă fiind considerate nerentabile. De
această dată, autorităţile administraţiei publice locale sucevene vor să
profite de Ordinul comun nr. 278/167/2002 al ministrului Dezvoltării,
Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi ministrului Energiei, în baza căruia,
până pe 26 aprilie puteau fi depuse proiecte care vizează sisteme de
distribuţie a gazelor naturale, inclusiv branşamentele, precum şi racordul la
sistemul de transport. „Deci, dacă în cartierul de pe Dealul Mănăstirii investiţia
se va termina în acest an, fiind făcută din veniturile proprii ale
municipalităţii, de această dată vrem ca în Cartierul Europa gazele naturale să
le aducem cu fonduri guvernamentale, prin acest Program Naţional de Investiţii <Anghel
Saligny>” a precizat Ion Lungu, primul gospodar al Sucevei. Valoarea totală a proiectului este de 2,62 de
milioane de lei, dintre care aproximativ 2 milioane de lei de la bugetul de
stat, iar 575.256 de lei din bugetul municipiului Suceava. De precizat este că pe Dealul Tătăraşi, în
2012, au primit loturi de câte 300 de metri pătraţi fiecare, 142 de tineri cu
vârsta de până la 35 de ani, care nu au avut vreodată sau nu deţineau la acel
moment o locuinţă ori un teren proprietate personală „pretabil” la ridicarea
unei case. De reiefat este că, în 2022, reţelele de gaze naturale ar urma să
fie introduse, în totalitate, în cartierul „Tinereţii” de pe Dealul Mănăstirii.
Până la această dată reţelele au ajuns pe 26 de străzi din Burdujeni-sat, extinderea
având în plan 33 de străzi, cu circa 1.300 de imobile. Contractul cu Test
Prima, societatea care a câştigat licitaţia, a fost semnat pe 10 octombrie
2018, iar ordinul de începere a lucrărilor s-a dat la finele lunii în cauză. Valoarea
investiţiei a fost stabilită la 3,71 de milioane de lei, fără TVA, cu o durată
de execuţie de 36 de luni.