Atenţie la ouăle de Paşte !
> Dr. Mihai Voloşenic
recomandă achiziţionarea de ouă marcate cu codul producătorului, cele cu coaja
crăpată sau lovită trebuind a fi retrase de la vânzare
Personalul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Suceava va face examenul ovoscopic al ouălor valorificate în pieţe
agroalimentare şi târguri de către producătorii particulari. Anunţul este făcut
de dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA, care precizează că
producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare
şi centrele de ambalare trebuie să fie supuse înregistrării şi autorizării
sanitare veterinare. De asemenea, transportarea ouălor se va face numai în
mijloace auto autorizate sanitar
veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare vor fi
asigurate condiţii de temperatură şi igienă corespunzătoare. Şeful DVSA Suceava
recomandă achiziţionarea de ouă marcate cu codul producătorului care să provină
din centru de ambalare autorizate, în conformitate cu standardele europene
privind comercializarea ouălor. „Ouăle cu coaja crăpată sau lovită vor fi
retrase de la vânzare şi vor fi dirijate către o unitate de neutralizare”
subliniază dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.